Pescobar a renunța la vacanțele în țări străine pentru o zonă superbă a României: „Să am 40 de ani și să nu știu de locurile astea?”

Pescobar a renunța la vacanțele în țări străine pentru o zonă superbă a României: „Să am 40 de ani și să nu știu de locurile astea?”

Paul Nicolau, cunoscut publicului drept Pescobar, a vizitat una dintre cele mai spectaculoase zone montane din România. Omul de afaceri, însoțit de Lavinia, partenera sa de viață, a ajuns la Peștera Ialomiței și Mănăstirea Ialomiței, din zona Padina, în Munții Bucegi, și s-a declarat impresionat de frumusețea locului.

Paul Nicolau. Foto: social media
Paul Nicolau. Foto: social media

Pescobar le-a împărtășit urmăritorilor impresiile sale prin intermediul rețelelor de socializare, unde i-a îndemnat pe români să viziteze zona și să își aducă și copiii în mijlocul naturii.

„Dragilor, bună dimineața de la Peștera Ialomiței. Am fost puțin și la mănăstire. Este absolut senzațional la Padina, e o minune pe pământ. Să veniți cu copiii, e ceva extraordinar. Scoateți copiii din orașe, că îi sălbăticiți, aduceți-i la munte”, a transmis Pescobar.

„ Am fost la mănăstire, acum ne plimbăm aici”

Paul Nicolau și-a început dimineața vizitând Peștera Ialomiței și Mănăstirea cu același nume, bucurându-se de o zi de duminică frumoasă și liniștită. 

„România e cea mai tare! Peștera Ialomiței. Am fost la mănăstire, iar acum mergem la peșteră”, a mai spus Paul Nicolau.

„Ce vrei mai mult de la o zi liniștită de duminică? Am fost la mănăstire, acum ne plimbăm aici.”

Într-un alt clip video filmat la Mănăstirea Ialomiței, Paul Nicolau a adus în discuție un subiect pe care îl consideră important: promovarea insuficientă a obiectivelor turistice din România. Omul de afaceri s-a declarat surprins că a descoperit atât de târziu frumusețea locurilor din zona Padina și este de părere că astfel de destinații ar trebui promovate mult mai intens, atât pentru români, cât și pentru turiștii din străinătate.

„Ori nu mă uit eu la TVR, ori cineva face ceva greșit și nu promovează minunățiile astea. Dar cum să fiu eu român, să am 40 de ani și să nu știu de locurile astea? Ori e vina mea, ori e vina altora, dar cred că e vina mea. Dar și a altora. Hai să ne promovăm mai mult țara. România e cea mai tare!”



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea popescu (1) jpg
alina eremia jpg
valerie lungu si amma ei, victoria lungu jpg
banner nepot dolanescu jpg
jennifer lopez sosie puscarie jpg
Mirela Retegan și fiica ei, Maya, fără bani și fără telefon la Asia Express: „Ne-am descurcat cu oamenii buni!”
Cindy Crawford, Rande Gerber, Kaia Gerber and Presley Gerber at Sister Cities Screening jpeg
Monica Anghel (54 de ani) și soțul ei se înțeleg de minune după atâția ani în care sunt împreună și au și un băiat de aproape 16 ani
image
image