Petre Magdin: «Îmi doresc să trăiesc încă 20 de ani, pentru Ana mea»

Ultima actualizare:

    Petre Magdin şi Ana Magdin se iubesc de 20 de ani. Ei susţin că sunt suflete-pereche
Petre Magdin şi Ana Magdin se iubesc de 20 de ani. Ei susţin că sunt suflete-pereche

Într-un show-biz plin de scandaluri conjugale, iată că mai există cupluri care continuă să se iubească ca-n prima zi, chiar şi după 20 de ani de căsătorie. Deunăzi, pe contul său de Facebook, Petre Magdin, fostul realizator al emisiunii ”Întâlnirea de la miezul nopţii” (TVR 2), şi-a lăudat soţia, Ana, pe care o consideră îngerul lui păzitor.

Petre Magdin (45 de ani) s-a confruntat cu mari probleme de sănătate. În 2006, când a fost diagnosticat cu adenom de prostată, medicii i-au mai dat de trăit doar nouă luni, iar anul trecut a suferit un accident vascular. A trecut cu bine peste toate, cu ajutorul soţiei lui, Ana Magdin (47 de ani), care nu s-a dezlipit o clipă de el.

Acum, la ceas aniversar, căci împlinesc 20 de ani de relaţie, artistul i-a făcut o declaraţie de dragoste copleşitoare femeii pe care o idolatrizează: ”De azi, intru în al 20-lea an de când Dumnezeu a adus-o pe Ana mea în viaţa mea, timp în care nu a plecat nici 10 minute undeva fără mine, dar nici eu fără ea! Sunt foarte fericit că este a mea şi îi mulţumesc pentru toată grija, înţelegerea, iubirea ei necondiţionată, puterea şi discreţia cu care a ştiut să treacă peste toate încercările din aceşti ani! În toate momentele mele grele, Ana mea mi-a fost alături, este omul care nu mi-a cerut niciodată nimic, dar mi-a dat totul. Ştiu că, de cele mai multe ori, chiar dacă se trezeşte zâmbind în fiecare dimineaţă simt că o sperie uneori starea mea de sănătate şi îmi pare rău, eu vreau să o văd doar fericită. Ana mea merită să fie doar fericită! Din acest motiv, îmi doresc să trăiesc cel puţin încă 20 de ani, ca să fiu lângă Ana mea, pe care o iubesc, o respect enorm şi o divinizez, pur şi simpu! Sunt binecuvântat pentru tot ce reprezintă Ana, pentru viaţa mea şi pentru sufletul meu!”, a scris el pe Facebook.

Anul trecut, Ana ne povestea: “La noi a fost dragoste la prima vedere din prima secundă. Nu am mai putut să stăm unul fără celălalt. Ne-am cunoscut la TVR, intrarea Pangratti! Eu intram, Petre pleca, parcă ne-a atins cineva cu o baghetă magică, ni s-a transformat viaţa în mare bucurie de atunci, trecând prin multe încercări, dar, doar împreună, cu multă iubire, veselie şi optimism!  Ştiam că iubirea vindecă, aşa că m-am informat. Mai cunoşteam şi eu foarte multe tratamente naturiste, apicole! L-am vindecat de adenom la prostată. Iar după accidentul vascular eu îl îmbrăcam, îl dezbrăcam, îi făceam băiţă, îi dădeam să mănânce. Acum Petre merge foarte bine, face sport uşor”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net