Povestea de dragoste dintre Gabriela şi Răsvan Firea

Ultima actualizare:

Gabriela Vrânceanu Firea este una dintre cele mai cunoscute figure ale emisiunilor de ştiri din ultimii 10 ani. Cariera ei cuprinde toate genurile presei, de la radio şi presă scrisă la televiziune, şi în prezent este unul dinte cei mai cunoscuţi oameni de presă. Gabriela a venit pe lume în urmă cu 37 de ani, la Bacău, fiind a doua dintre cei patru fraţi ai familiei Vrânceanu.

După ce a terminat liceul a fost pentru o perioadă scurtă suplinitoare într-o comună situată la 40 de kilometri de Bacău. Intrarea ei în lumea presei a fost o întâmplare petrecută în 1990. O prietenă de-a sa dorea să se angajeze la săptămânalul băcăuan "Pur şi simplu" dar a renunţat pentru că textele pe care ar fi trebuit să le scrie pentru probă i s-au părut prea grele. Gabriela şi-a încercat norocul din curiozitate şi se pare că ei nu i s-a părut dificil să scrie pentru că a fost angajată imediat. După mai puţin de un an a trimis C.V.-ul şi câteva dintre textele sale jurnalistice la un ziar proaspăt înfiinţat după Revoluţie, cotidianul "Azi". A primit răspuns în scurt timp şi a fost chemată la Bucureşti.

"Ea s-a aflat printre cei care a scris la un ziar pe vremea în care românii abia de înţelegeau ce este acela un ziar. A fost o perioadă de aur a presei româneşti în care ziariştii, buni sau mai puţin buni, erau la mare preţ, iar ea era unul dintre cei buni", a povestit un fost coleg de-al ei, care doreşte să-şi păstreze anonimatul.Din Rahova pe sticlă

"Gabriela a fost mereu de o discreţie ieşită din comun şi cred că dacă ar vrea să ştie lumea mai multe despre ea ar povesti şi singură. Nu cred că trebuie să-i facă altcineva biografia. Tot ce pot să spun este că nouă, colegilor, nu ne spunea mare lucru despre viaţa ei personală. De exemplu am aflat că se mărită din zvonuri", a mai spus fostul coleg.

În primul ei an în Capitală, Gabriela, încă Vrânceanu, a locuit pe Calea Rahovei, aproape de zona Sebastian, şi, după cum a povestit chiar ea într-un interviu acordat în urmă cu 4 ani, se descurca greu cu orientarea în spaţiu. "Nimeni nu putea să-mi explice cum să ajung din Rahova la Piaţa Unirii şi de acolo în Piaţa Victoriei". După ce şi-a făcut ucenicia în presă scrisă, Gabrieala şi-a ăndreptat atenţia către radio astfel că începutul anului 1992 o găseşte redactor – prezentator la “ Radio Contact “. În această perioadă îl cunoaşte pe Răsvan Firea iar cei doi se căsătorec în 1993. În acelaşi an se angajează la TVR unde stă până în 1999 şi unde îndeplineşte, pe rând sau simultan, funcţiile de reporter, prezentator, realizator şi moderator. În toţi aceşti ani Gabriela şi-a gpsit timp să urmeze facultatea, cursuri post-universitare şi doctorate.

Poetă la Guvern

În cei 20 de ani de carieră, Gabriela Vrânceanu Firea a renunţat la presă pentru o scurtă perioadă pentru a trece de cealaltă parte a baricadei, în politică. Ea devine în ianuarie 2000 consilier de relaţii publice şi imagine al Primului Ministru, Mugur Isărescu, iar din februarie până în decembrie 2000 este purtător de cuvînt al Guvernului, Secretar de Stat, Şef al Departamentul pentru Comunicare. A fost o perioadă prolifică pentru ea pentru că în acel an şi-a lansat volumul de poezii "O altă lume".

Nu a rezistat mult fără televiziune, în 2001s-a angajat la Antena 1 unde a prezentat emisiunea Observator. Toţi purtătorii de cuvânt ai Guvernului au fost mai întâi ziarişti dar ea a fost unul dintre puţinii care au reuşit să  revină în presă fără a se compromite în politică. De atunci Gabriela Vrânceanu Firea a devenit una dintre figurile emblematice, confundându-se cu emisiunile sale, "Observatorul Antenei 1", "Ştirea zilei", pe Antena 3,  "Săptămâna financiară", de la Antena 1. Pasiunea pentru scris şi-a satisfăcut-o scriind editoriale pentru "Jurnalul Naţional" şi "Săptămana financiară". Nu a renunţat nici la literatură, a mai scris un volum de poezii, un roman şi o carte pentru copii.

Răsvan a trăit şi a murit departe de ochii publicului

Soţul ei, Răsvan Firea, a fost cel care a sprijinit-o în tumultoasa ei carieră chiar din primii ani. El a fost bărbatul din umbră pe care prea puţini îl cunoşteau. Gabriela a ţinut ca dispariţia lui Răsvan să fie la fel de discretă pentru public precum a fost şi existenţa lui. Doar familia, rudele şi câţiva prieteni au venit la înmormîntarea de miercuri. Vedeta a vrut ca soţul ei să fie înmormântat în secret, departe de ochii lumii, astfel încât a anunţat că ceremonia va avea loc la ora 13.00 când de fapt a avut loc la ora 11.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alina Sorescu si Alexandru Ciucu prima aparitie in doi dupa zvonul ca divorteaza 1 jpg
florin piersic si angela similea jpg
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
image
actualitate.net
image
actualitate.net