Primele declaraţii ale lui Ionuţ Iftimoaie după ce a fost eliminat de la Ferma Vedetelor. "A fost clar un complot!"


    Ionuţ Iftimoaie a fost concurent la "Ferma Vedetelor"foto: arhiva personală
Ionuţ Iftimoaie a fost concurent la "Ferma Vedetelor"foto: arhiva personală

Râni adânci au rămas în sufletul lui Ionuţ Iftimoaie după ce joi seară concurenţii reîntoşi în ogradă s-au aliat şi l-au scos din "Ferma Vedetelor". Luptătorul a fost eliminat după ce 8 dintre cei 11 foşti fermieri i-au acordat votul negativ.

A muncit pe brânci la "Ferma Vedetelor" şi a transformat radical locul, însă munca depusă nu a contat prea mult pentru foştii concurenţi. Chemaţi special de acasă pentru a elimina una dintre cei cinci vedete rămase în lupta pentru marele premiu, de 50.000 de euro, cei 11 fermieri au împărţit reproşuri Vicăi Blochina şi lui Ionuţ Iftimoaie. Dacă fosta balerină s-a ales cu trei voturi negative şi a avut emoţii mari fiind la un pas de eliminare, Ionuţ Iftimoaie a fost făcut praf de foştii concurenţi. Chiar dacă a muncit cel mai mult, luptătorul nu a fost cruţat. A participat la bârfă, iar acest lucru l-a costat enorm. Concurentul eliminat a plecat dezamăgit, iar la scurt timp după ce a încasat lovitura, a publicat un mesaj plin de regrete pe contul lui de socializare. 

"Ferma Vedetelor": Ionuţ Iftimoaie, regrete după 81 de zile

Ionuţ Iftimoaie a fost uimit să constate câte reproşuri au foştii concurenţi la adresa lui
Ionuţ Iftimoaie a fost uimit să constate câte reproşuri au foştii concurenţi la adresa lui

 "Buna dragilor! «Ferma Vedetelor»..un proiect foarte greu din multe puncte de vedere! Am atât de multe lucruri să vă spun, încât nu ştiu de unde să încep...Sunt pagini de scris, ca să vă pot transmite ce este acum în inima mea. Au fost trei luni foarte intense. Am pierdut mult, dar am câştigat şi mai mult. O lecţie de viaţă, esenţă, totul comprimat în trei luni! Am fost eliminat prin vot.( singura metodă prin care garantat 100% puteau să scape de mine), vot, care a lăsat urme adânci în sufletul meu. A fost clar un complot, însă, acum, la sfârşit, nu mai era vorba de ”fermă” sau ”prietenii”, ci doar de ”BANI”. E important să câştigi, însă, pentru mine contează foarte mult şi MODUL în care obţii asta!", a scris Ionuţ Iftimoaie pe contul de Facebook.

"Ferma Vedetelor": Ce a învăţat Ionuţ Iftimoaie din "înfrângerea" suferită

Deşi  a fost un model pentru toţi fermierii şi s-a spetit muncind, luptătprul nu regretă că a pus osul la treabă şi a ridicat "Ferma Vedetelor". "Nu-mi pare rău pentru munca depusă. Cred că, de fapt, acesta trebuia să fie mesajul...să laşi ”vedeta” la intrarea în fermă şi să te transformi într-un fermier adevărat, astfel încât, copiii mei să vadă că au un tată, care, indiferent de vremuri este capabil să se descurce, să fie un exemplu. Campionul este acela, care reuşeşte să se ridice după ce-a fost trimis la podea...să înveţe dintr-o înfrângere... să se antreneze mai mult pentru a deveni mai bun...asta este ceea ce trebuie să fac si eu! Vă mulţumesc din suflet pentru miile de mesaje de susţinere! Vă simt aproape de mine!", a mai scris luptătorul pe Facebook. Ionuţ Iftimoaie declara la plecarea din fermă că eliminarea a fost ca un meci pentru acre s-a antrenat timp de trei luni, iar în ziua decisivă a primit vestea că s-a anulat. 

"Ferma Vedetelor": Care din cei 11 concurenţi au votat împotriva lui Ionuţ Iftimoaie 

Ionuţ a luat 8 din cele 11 voturi negative la "Ferma Vedetelor"
Ionuţ a luat 8 din cele 11 voturi negative la "Ferma Vedetelor"

Ştefan Stan- Vica Blochina

Gina Pistol - Ionuţ Iftimoaie

Roxana Ionescu- Ionuţ Iftimoaie

Nea Filimon- Vica Blochina

Miopara Velicu- Vica Blochina

Oana Radu- Ionuţ Iftimoaie

Doiniţa Oancea - Ionuţ Iftimoaie

Dima Trofim- Ionuţ Iftimoaie

Corina Drăgulescu - Ionuţ Iftimoaie

Cristina Cioran-  Ionuţ Iftimoaie

Lucian Viziru-  Ionuţ Iftimoaie

"Ferma Vedetelor": Augustin Viziru, acuzat că a complotat să-l elimine pe Ionuţ Iftimoaie

În finala de la "Ferma Vedetelor: au rămas Augustin, Vica, Dan şi George
În finala de la "Ferma Vedetelor: au rămas Augustin, Vica, Dan şi George

Aşa cum Click! v-a anunţat încă de acum două săptămâni, în finala emisiunii au ajuns Augustin Viziru, George Vintilă, Vica Blochina şi Dan Helciug, iar preferatul publicului, Ionuţ Iftimoaie, a fost eliminat. ”Gurile rele” spun că mutarea strategică de a-l scoate pe Ionuţ din joc i-a aparţinut lui Viziru, lucru confirmat şi de George în faţa camerelor. "Ştiu că s-a discutat ceva de eliminarea lui Ionuţ din concurs, dar totul rămăsese la stadiul de discuţie. Au fost totuşi 8 voturi împotriva lui, ceea ce înseamnă că Augustin a avut o mare putere de convingere asupra celorlaţi concurenţi. Îmbrăţişările în faţa camerelor au fost tot cu Augustin, pe când eu am tras puţin de el, ba chiar m-a ţinut la distanţă", a spus George imediat după ce Ionuţ Iftimoaie a fost eliminat. Viziru neagă însă ca ar fi avut vreo implicare şi că le-ar fi sugerat celor 11 concurenţi cum să voteze. "Această discuţie nu a existat. Mi-aş fi dorit să-l elimin pe Ionuţ, dar nu prin vot, ci prin luptă, deşi ştiu că ar fi fost foarte greu", a spus actorul după plecarea lui Ionuţ Iftimoaie.

Cei patru protagonişti, care au ajuns în finală vor intra în luptă, sâmbătă, 30 mai, într-o emisiune-maraton, în care se vor desfăşura, practic, trei dueluri. Vor avea loc confruntările din semifinale, iar învingătorii se vor întrece apoi în marea finală. Nu publicul va decide cine este cel mai tare fermier, ci probele stabilite de producători. Telespectatorii au ocazia însă să decidă prin vot care este "cel mai iubit fermier", un fel de premiu de popularitate.   

326165787 904848454297882 5448615368117640899 n jpg
couple 7353748 1920 jpg
america express vedete concurenti 2022 jpg
madalina manole facebook jpg
horoscop jpg
sex jpg
323134720 3051397911822651 82400353157142897 n jpg
Imunitate America Express Foto Antena 1 jpg
image
image
image
image
image
image
Pepe la alergare  jpg
Pamela Anderson jpg
oana roman si marius elisei
cub paula iorga 1 png
cub daniel onoriu png
Victor Pițurcă Vica Blochina