Primele imagini cu Brigitte în rochie de mireasă! Florin Pastramă a fost și el la patru ace

Ultima actualizare:

    Brigitte Pastramă, primele imagini în rochia de mireasă cu care s-a lăudat încă de dinainte de nuntă!Foto: Blitz
Brigitte Pastramă, primele imagini în rochia de mireasă cu care s-a lăudat încă de dinainte de nuntă!Foto: Blitz

Au făcut și pasul cel mare! Brigitte și Florin Pastramă au trăit una dintre cele mai frumoase zi din viețile lor, în timpul ceremoniei lor religioase de căsătorie. Fosta soție a lui Ilie Năstase i-a spus «DA» și în fața lui Dumnezeu lui Florin Pastramă, cel care i-a devenit soț în urmă cu puțin timp, în fața Stării Civile.

Zi mare pentru cei doi miri și apropiații lor! După ce și-au jurat iubire veșnică în fața Stării Civile, Brigitte și Florin Pastramă și-au consolidat relația și prin intermediul căsătoriei religioase, din fața lui Dumnezeu! Cei doi foști concurenți de la „Ferma” au trecut prin emoții unice duminică, 7 iulie, atunci când au pășit de mână în fața altarului dar și în viață. De acum în colo, vor trebui să demonstreze că jurămintele lor religioase au fost sincere și că vor să pună bazele unei familii în adevăratul sens al cuvântului, așa cum au și anunțat că își doresc, prin intermediul unui copil. 

Brigitte Pastramă, în rochie de mireasă
Brigitte Pastramă, în rochie de mireasă

Brigitte și Florin Pastramă, la 4 ace pentru nuntă 

Brigitte și Pastramă au organizat nunta lor în cel mai mic detaliu, cu ajutorul Oanei Roman, și au promis că evenimentul va fi unul pe măsura așteptărilor. Rochia miresei a fost una costisitoare și atent aleasă, iar Brigitte a strălucit în marea zi, exact așa cum era de așteptat.

Florin Pastramă s-a pregătit și el intens pentru marele eveniment
Florin Pastramă s-a pregătit și el intens pentru marele eveniment

Puțin mai emoționat decât mireasa lui, care a mai trecut de trei ori prin aceste sentimente, Florin Pastramă nu s-a lăsat nici el mai prejos și a purtat o ținută care să fie la înălțimea rochiei parteneri sale. Brigitte Sfăt va avea două ținute, una specială pentru ceremonia religioasă, iar una pentru petrecere. Vedeta se află la a patra căsătorie. Iată primele imagini cu mirii! 

Pastramă, extrem de elegant pentru nunta cu Brigitte
Pastramă, extrem de elegant pentru nunta cu Brigitte

Duminică, 7 iulie, Brigitte și Florin Pastramă au avut parte de cununia religioasă, care va fi urmată de o petrecere de pomină alături de familie și apropiați, care le-au fost alături în această mare zi. În data de 27 mai, cei doi soți și-au oficializat relația prin cununia civilă, la primăria din Voluntari. Acum, duminică, 7 iulie, cei doi și-au jurat credință veșnică și în fața lui Dumnezeu, într-un decor de vis, alături de aproximativ 350 de invitați.

Brigitte a strălucit în marea zi în care a spus „Da” în fața altarului
Brigitte a strălucit în marea zi în care a spus „Da” în fața altarului

Bolizii de lux nu au lipsit de la eveniment
Bolizii de lux nu au lipsit de la eveniment

Nașa cuplului, Lizeta Haralambie
Nașa cuplului, Lizeta Haralambie


    Foto: Blitz
Foto: Blitz

Povestea lor de dragoste a început în urmă cu câteva luni, în timpul emisiunii „Ferma”, difuzată de Pro TV,  și a evoluat într-un ritm spectaculos, chiar dacă între cei doi au existat și certuri ce păreau că anunță sfârșitul. 

Brigitte și Pastramă au demonstrat însă că împreună pot trece peste orice situați și declarat recent amândoi că următorul pas este un copil, pe care și-l doresc foarte mult, dezvăluind că ar fi început deja „procesul” pentru conceperea acestuia, de ceva vreme. 


    Pastramă, extrem de elegant pentru nunta cu Brigitte Foto: Blitz
Pastramă, extrem de elegant pentru nunta cu Brigitte Foto: Blitz

Brigitte Pastramă a arătat spectaculos îmbrăcată în rochie de mireasă, având o trenă lungă de trei metri, care a costat aproximativ 10.000 de euro, din spusele mirilor.  Brigitte se va schimba în altă rochie, după cununia religioasă, special pentru petrecerea de după. 

Nunta a fost una în care s-au respectat majoritatea tradițiilor românești, iar Brigittei i-a luat jumătate de oră numai să se îmbrace în extravaganta rochie de mireasă. 


    Bolizii de lux nu au lipsit de la evenimentFoto: Blitz
Bolizii de lux nu au lipsit de la evenimentFoto: Blitz

Brigitte și Pastramă, emoționați în ziua nunții
Brigitte și Pastramă, emoționați în ziua nunții

Restaurantul unde va avea loc petrecerea de după nuntă
Restaurantul unde va avea loc petrecerea de după nuntă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net