Răspunsul oficial al EBU pentru Pro TV în cazul Eurovision
După ce TVR a fost descalificată din cadrul concursului Eurovision, Pro TV şi-a exprimat dorinţa de a prelua rolul televiziunii publice şi de a transmite show-ul. După o discuţie purtată cu reprezentanţii postului, European Broadcasting Union (EBU) a anunţat vineri decizia luată în această privinţă.
Reprezentanţii EBU au declarat, prin intermediul paginii de Facebook a uniunii, că Pro TV nu este membru şi nu are dreptul de transmisie al Eurovision.
„Deși Pro TV ne-a abordat cu o ofertă pentru a transmite ediția din acest an a Eurovision, nu putem accepta oferta deoarece postul nu este membru al European Broadcasting Union iar Eurovision este o competiţie între membrii şi asociaţii uniunii”, au transmis aceștia.
TVR, descalificată din cauza neplăţii datoriilor
Pe 22 aprilie, European Broadcasting Union (EBU) i-a retras Televiziunii Române calitatea de membru, ca urmare a neplății unor datorii de peste 10 milioane de euro. În consecinta, TVR a fost descalificată de la Eurovision.
EBU acordase termen guvernului român să plătească suma până pe 20 aprilie. "Este regretabil faptul că suntem obligați să luăm această măsură. Suntem dezamăgiți că toate încercările noastre de a rezolva această problemă nu au primit nici un răspuns din partea guvernului român. În ultimele săptămâni, EBU a luat act de sugestia Ministerului Finanțelor că TVR poate fi plasată în procedura de insolvență, care la rândul său poate conduce la o restructurare profundă a difuzorului. EBU este o asociație non-profit care reprezinta 73 de posturi publice de televiziune din 56 de țări. Continuarea gradului de îndatorare al TVR pune în pericol stabilitatea financiară a EBU însăși", a declarat directorul general al asociației, Ingrid Deltenre.
România urma să intre în cea de-a doua semifinal de la Stockholm, de pe 12 mai, cu piesa lui Ovidiu Anton - "Moment of silence".