«Relaţia Mădălinei cu părinţii a fost mereu tensionată»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un bun prieten al Mădălinei a vorbit la PRO TV despre relaţia Mădălinei Manole cu părinţii ei. Se pare că artista se certa des cu familia ei, care o critica adesea până şi pentru vestimentaţia pe care o aborda.

"Relaţia ei cu părinţii a fost mereu tensionată! Se certa cu mama ei la telefon, iar aceasta îi critica cariera",  a declarat Ciprian Antohi, un bun prieten al Mădălinei, care se cunoştea cu artista de 18 ani."Cred că de acolo de unde este Mădălina îmi spune "Lasă, n-ai tu treabă să apari în presă. Dar pentru că Puiu este acuzat pe nedrept şi pentru că am trecut prin mult împreună în ultimele trei luni, am venit să vorbesc. Primele semnale au fost în aprilie", a adăugat Antohi (Foto dreapta), care se cunoştea cu Mădălina de 18 ani.

«Spunea că e hidoasă»

Antohi a declarat că în ultima vreme era schimbată, ca şi cum ar fi trecut printr-o traumă. "Am întrebat-o de ce a făcut-o, ce se întâmplă. Mi-a spus că nu se mai suportă, că e hidoasă", a povestit acesta.

Când mergea la emisiuni şi se uita la casete zicea că arată bine, însă ulterior ea credea că era de fapt hidoasă.

Ciprian Antohi a povestit că, într-o zi, Mădălina şi-a anunţat soţul că ar fi luat o supradoză de medicamente.

"Când Puiu era la muncă, mi-a dat telefon să mă duc la ea. Mădălina îi spusese că luat ceva. Am ajuns acasă la ei şi ea era foarte nonşalantă, bea foarte mult lapte", a declarat Antohi.

"Trebuie să mă ajuţi să duc treaba până la final", i-a spus Mădălina amicului ei. "Asta nu se întâmpla niciodată", i-a replicat el.

Prietenul Mădălinei a întrebat-o dacă a ajuns la concluzia că s-a grăbit atunci când s-a căsătorit cu Petru şi a făcut un copil, însă ea negat.

Antohi i-ar fi spus că dacă se va sinucide, vor suferi foarte mulţi oameni, iar ea a spus: "Da, da, să suferiţi!", apoi a regretat aceste cuvinte.

Antohi a fost cu Şerban Georgescu la o vrăjitoare

Antohi a mărturisit că a fost cu Şerban Georgescu, în sectorul 5, la nişte ţigănci ghicitori, înainte ca acesta să divorţeze.

"A zis că încearcă şi cu chestii de genul acesta să o aducă pe Mădălina înapoi. A fost ceva ciudat, m-am mirat foarte tare că face aşa ceva", a relatat Antohi. 

Mădălina a fost mirată când a auzit de mersul la ghicitori: "Pardon, e tâmpit, e nebun, ce-a păţit, a ajuns să umble pe la chestii de genul acesta?", ar fi spus ea, conform lui Antohi. Acesta a relatat că Şerban i-ar fi spus că a mai fost la aceeaşi ghicitoare cu alt prilej, ca o ultimă soluţie.

simeon stalpnicul png

Petru Mircea a declarat că şi mama Mădălinei recurgea la practici superstiţioase bizare.

"Am în minte o zi cu mama Magdei, care m-a şocat pe moment. Magda ascundea multe lucruri mamei ei, cum de altfel o făcea şi tatăl ei. Eram doar eu cu Magda acasă, a sunat cineva, ea era în bucătărie, şi am ieşit eu până la poartă ca să le deschid. Prima care a intrat pe poartă a fost mama ei şi, fără bună ziua, fără nimic, cu geanta pe mână şi în palmă cu un praf negru. Tot presăra cu praful acela prin jurul casei. A întrebat-o ce se întâmplă… Iar tatăl Mădălinei a spus s-o lase în pace că sunt chestii de-ale ei, chestii bisericeşti", a povestit soţul Mădălinei.

Mai citeşte:

Berta Slav i-a dat pesticidul lui Petru Mircea, nu Mădălinei

Mădălina Manole, în urmă cu patru ani: «Mă uit în oglindă şi exteriorul nu-l văd extraordinar»

Mădălina Manole avea o avere de peste 500 de mii de euro - VIDEO

«Socrii nu vor copilul, vor casa şi averea»

Ciudat! Mădălina se simţea rău în fiecare miercuri!

Petru despre Mădălina şi Şerban: «E o traumă să treci printr-un divorţ»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
image
actualitate.net
image
actualitate.net