Ritualul pe care îl face primul soț al Stelei Popescu în memoria artistei

Ultima actualizare:

    Stela Popescu şi Dan Puican au fost căsătoriţi timp de 8 ani, până când  ea l-a cunoscut pe Puiu Maximilian
Stela Popescu şi Dan Puican au fost căsătoriţi timp de 8 ani, până când ea l-a cunoscut pe Puiu Maximilian

Au trecut mai bine de patru luni de la moartea fulgerătoare a Stelei Popescu, însă amintirile cu ea au rămas încă vii în sufletele celor care au iubit-o. Printre cei care își amintesc cu dragoste de ea este și Dan Puican (83 de ani), primul soț al regretatei actrițe. Cei doi au fost căsătoriți timp de opt ani.

Contactat de Click!, Dan Puican ne-a mărturisit că tânjește și acum după acele clipe când Stela venea în vizită la el și la soția sa și râdeau ore în șir, până se însera. “Îmi este dor cu Stela, dar asta este viața, am început să mă resemnez. Morții cu morții, viii cu viii. O să îi aprind Stelei, de Paște, o lumânare, să aibă lumină pe lumea cealaltă și o să îi dau și un colac de pomană. Însă, de când a murit, eu oricum îi aprind o lumânare în fiecare dumincă, pentru că mă duc la biserică, la slujbă”, a declarat Dan Puican pentru Click! Chiar dacă a fost părăsit de Stela în 1969, pentru textierul Mihai Maximilian, Dan Puican nu i-a purtat niciodată ranchiună actriței.


    A scris o carte despre lumea radiouluiFoto: Sever Gheorghe
A scris o carte despre lumea radiouluiFoto: Sever Gheorghe

Pe 23 noiembrie 2017, Stela Popescu a fost găsită decedată în locuința sa. Vedeta a murit din cauza unul accident vascular cerebral masiv. Pe 21 decembrie 2017 ar fi împlini 82 de ani.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Emil Rengle, foto Facebook jpg
Gabriel Cotabiță a avut o nouă șansă la viață în anul 2015  după ce a suferit un infarct într-o sală de fitness
Adina Buzatu, foto Facebook jpg
Violeta Banica si Andreea Marin, foto Instagram jpg
Pentru Adina Halas programul de somn este foarte important
Dani Oțil, Gabriela Prisacariu, foto Instagram jpg
Loredana Groza, foto Instagram jpg
Mara Banica, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net