Roxana Vancea e gata să devină mamă, după ce s-a căsătorit de curând cu Dragoș Paiu

image
Roxana Vancea se pregătește să devină mamăFoto Instagram

Roxana Vancea și Dragoș Paiu s-au căsătorit civil, la scurt timp de când aceștia și-au anunțat public relația. Cererea în căsătorie a fost făcută pe 24 noiembrie, iar după aproximativ o lună, cei doi au decis să-și concretizeze dragostea în fața ofițerului stării civile. Iată că fosta iubită a lui Mihai Bendeac se gândește acum la copii, își dorește să devină mamă.

Deși Dragoș Paiu, soțul vedetei, mai are un băiețel dintre-o relație anterioară eșuată, pe Roxana Vancea o bate gândul să treacă prin emoțiile nașterii și să aducă pe lume un copil. Chiar dacă s-au căsătorit în urmă cu doar două luni, pe ambii proaspeți soți îi bate gândul să devină părinți împreună, iar lucrul acesta s-ar putea întâmpla în scurt timp.

Roxana Vancea se gândește să devină mamă pentru prima oară

Roxana Vancea și Dragoș Paiu își fac planuri să își întregească familia cu un copil, așa că nu se mai ascund și spun lucrurilor pe nume - DA, își doresc un copil.

Întrebată pe rețelele de socializare dacă se gândește să devină mamă, Roxana Vancea a confirmat acest aspect, răspunzând sincer -DA. Această afirmație a venit la sucrt timp de când ea și Dragoș Paiu au devenit soț și soție. «Ba da (n.r. vrea să devină mamă). Când o să fie, o să fie», a fost reacția sinceră a vedetei.

Încă nu au plănuit venirea pe lume a copilului, dar din mesajul publicat de ea pe rețelele de socializare, a reieșit faptul că își doresc amândoi ca acest lucru să se întâmple, iar momentul nu va unul precis.

Roxana Vancea și Dragoș Paiu (Syko, așa cum este el cunoscut în lumea fitness-ului) s-au căsătorit pe 19 decembrie, iar la frumosul eveniment nu a lipsit nici fiul lui Dragoș, de care Roxana a avut mare grijă și l-a ținut de mână, în timp ce treceau strada.

image
cub octavia geamanu marian ionescu png
https   www cancan ro wp content uploads 2022 05 vladuta lupau webp
anamaria prodan si ionela prodan
img (3) jpg
zanni
Ruxi și cristi mitrea
tudor chirila 2 jpg
politia rutiera 0 jpeg
Spioni ruşi FOTO SHUTTERSTOOCK
Scoala distrusa in Nikolaev - razboi Ucraina FOTO Profimedia
image
image
image
image
tudor chirila 2 jpg
zanni
https   www cancan ro wp content uploads 2022 05 vladuta lupau webp
BeFunky collage (26) jpg
img (3) jpg
Alin Cocos și Monica Orlanda