Ruby și-a scos bunica în club! Au mers cu duba de concerte
Ana Claudia Grigore, cunoscută ca Ruby, este o artistă excentrică, sinceră, foarte apropiată de bunica ei. Ajunsă la 27 de ani, cântăreața vrea să profite de orice moment cu "Mamaie", așa cum îi spune femeii peste tot pe unde merge.
Cea mai recentă premieră marca Ruby a fost să o ducă pe femeie în club. Cu ocazia unui concert pe care l-a susținut la un club de fițe din București, artista a decis că este un moment propice ca bunica să o vadă pe scenă. Rubina a povestit cum a decurs "aventura urbană" chiar pe blogul ei: "O iubesc foarte mult pe mamaia mea! E cea mai tare femeie de pe această planetă. Ne-a crescut pe toți (copii și nepoți) și ne-a făcut oameni. Îmi este mereu aproape, mă ajută în tot ceea ce fac, este un om mai mult decât deosebit! Nu am cuvinte să exprim cât de mult o iubesc!" Mesajul vedetei, sincer și plin de emoție, i-a adus aprecierea fanilor.
Bătrâna a fost mândră să-și vadă nepoata pe scenă, dar și mai mulțumită a fost Ruby: " Am mers cu duba de concert ca să intre direct în atmosferă. La club a fost o apariție emoționantă și placută pentru toată lumea. M-am simțit cel mai bine din lume! Bucuria cu care mă privea când eram pe scenă e cel mai frumos sentiment de pe Pământ! Eu mă simt mega împlinită că o pot răsplăti și o pot face fericită și mândră de mine!", a mai spus cântăreața care a precizat că bunica ei este o femeie modernă, care ține pasul cu timpurile, dovadă fiind și încălțările sport de firmă pe care le-a ales pentru a merge la club.