S-au decis! Delia, surprinsă la clinica de fertilizare. “Acum lucrăm la copil”
Tace și face. În timp ce toată lumea o sâcâie cu întrebarea “și, pe când un copil?”, Delia își pregătește terenul și se ocupă de partea practică. Fotoreporterii Click! au surprins-o recent la un centru de fertlizare in vitro, de pe strada Polonă, din București.
Are tot ce-i trebuie și tot ce vrea, dar din schemă lipsește un bebeluș. Cel puțin așa au considerat fanii și apropiații, care în ultimii ani o întrebau insistent când are de gând să rămână gravidă. Delia și-a ieșit din pepeni de multe ori legat de acest subiect, declarând că e o chestiune mult prea intimă pentru a o discuta la vedere, cu oricine, oricând. Iată că, de fapt, planurile solistei includ și acest aspect, dar drumul până la rezultatul final nu pare prea ușor. Marți seara, în jurul orei 18.00, solista a fost dusă de șoferul ei la o clinică de fertilizare din buricul Capitalei, unde a poposit aproximativ 30 de minute.
Îmbrăcată sport, nemachiată și cu părul prins, solista nu s-a camuflat cu șapcă sau ochelari, așa cum fac multe alte vedete, ci a mers, asumată, la destinație. Clinica respectivă este specializată doar pe medicină materno-fetală, pe diagnosticul și tratamentul infertilității, investigații și teste de laborator specifice obstetricii și ginecologiei, testări genetice prenatale și postatale. De altfel, mama Deliei, solista de muzică populară Gina Matache, a scăpat porumbelul într-o emisiune TV și a dat-o de gol pe fiica ei că încearcă astfel de proceduri. ”În tinerețe rămâneam însărcinată și dacă beam apă, însă Delia nu poate. Îţi dai seama că nu am făcut tratamente cum încearcă ea acum... şi nu se poate, nu vezi? Pe vremea aia nu erau aşa, d-astea. S-a săturat și ea să fie întrebată când face un copil”, a mărturisit Gina Matache, în februarie anul trecut, la emisiunea ”Răi da’ Buni”, de la Antena Stars.
Ei i s-a îndeplinit visul de a deveni bunică, pentru că mezina familiei, Oana, a născut o minune de fetiță în decembrie 2017. Delia este topită după nepoțica ei și de multe ori ne arată pe rețelele sociale cum se joacă și cum o răsfață. Legat de carieră, în cazul în care ar rămâne însărcinată, Delia nu ar avea de ce să îți facă probleme.
Și soacra ei, mama lui Răzvan Munteanu, este diposnibilă să o ajute oricând, iar exemplul colegelor de breaslă, care au revenit rapid în prim-plan după ce au devenit mame, ar trebui să o încurajeze pe Delia. Antonia are trei copii și este în continuare în topuri, iar Andra, doi, și a apărut în continuare și pe scenă, și la “Românii au talent”, emisiune în care este jurată. Contactat azi de Click!, Răzvan Munteanu ne-a confirmat că un bebeluș se află în planul lor. “În momentul acesta lucrăm la copil, ne dorim foarte mult, dar nu avem probleme care să necesite tratamente de specialitate. Poate Delia s-a dus acolo la vreo prietenă”, a declarat Răzvan Munteanu, soțul Deliei, pentru Click!