Scandal la Ferma Vedetelor, după ce Rona a fost propusă spre eliminare: «M-am săturat de relaţii false»
Se încing spiritele la "Ferma Vedetelor", iar competiţia se dovedeşte prea dificilă pentru unii dintre concurenţi. Pe de altă parte, există membri care nu doresc să părăsească competiţia, deşi este clar că nu pot face faţă din punct de vedere fizic. Rona Hartner a fost nominalizată de către toţi coelgii săi spre eliminare, în ediţia din 28 februarie, iar această decizie a supărat-o teribil.
Rona Hartner a fost propusă de colegii săi spre eliminare, ei susţinând că au luat această decizie pentru a o scuti de eventualul chin, ştiind prea bine că ea a suferit o intervenţie chirurgicală la picior cu ani în urmă, din pricina unei accidentări care a avut loc în timpul emisiunii "Dansez pentru tine". În ciuda faptului că au mascat intenţia de a o elimina sub forma unei intenţii bune, Rona tot s-a supărat teribil şi a refuzat să mănânce alături de colegi, după ce a aflat că a fost elimniată de şapte dintre ei.
Chiar şi coechipierul acesteia, Daniel Iordăchioaie a nominalizat-o, lucru care a întristat-o profund. Rona şi-a spus supărarea în faţa altui participant, Andrei Duban. "Voi aţi decis că eu nu am ce căuta aicea, dar tu nu ştii pentru ce am venit, pur şi simplu m-ai nominalizat. Sunt şocată de ce aţi făcut, m-ai votat şi tu. Pe de altă parte, m-am săturat de relaţii false, ei sunt simpatici când le convine", a spus Rona, cu lacrimi în ochi, făcându-şi bagajele pentru a părăsi ferma. "Din cauza piciorului nu mi-am putut permite să intru în staul, dacă plecau oile cu mine, alea 60 de kile ale mele, mă rupeau şi eu nu mai vreau să ajung pe masa de operaţie din nou", a conchis Rona.
Într-un final, supărarea Ronei a trecut, căci colegii au reuşit să o înveselească şi să o convingă să participe la o mini-petrecere organizară în cinstea ei. Rona a dansat şi a cântat cu toţi, ciocnind un pahar de vin. Vedetele s-au veselit ore bune, timp în care au cântat melodii de petrecere şi muzică lăutărească, printre care şi "Mărioara de la Gorj".