Scrisorile lui Stanca: Dragă Alexandru Tudor,
Am hotărât să nu mai scriu, comentez mai nimic despre arbitrii noştri şi prestaţiile lor. De data asta, excepţia se justifică. Prezenta depeşă se referă la un record.
Unul de longevitate, ca arbitru, în delicatul fotbal autohton. Joc care seamănă azi cu acel fotbal „la mălai" din copilăria mea giuleşteană. Se juca la o poartă, portarul se întorcea cu spatele şi degaja sau era cu ochii închişi. La mălai consta în faptul că nu erau echipe, ci doar jucători. Cine marca/dăştept era! O abulie... Şi acum, sau până acum la criză, mulţi dăştepţi s-au arătat... Şi, au început să dispară din fotbal unu câte unu: borcenii şi coposenii. Nu biologic. Ci legic. Chiar logic. Viitorii creatori ai literaturii penitenciare... Cu atât mai mare este recordul tău. Ai rezistat tentaţiilor, ameninţărilor, şantajelor, miştocărelilor.
Ai fost în focul guerillei şi ai ieşit liber. La acest echilibru profesional îţi trebuie un... dezechilibru psihic. Nu fac mişto... trebuie să fii puţin nebun ca să fii cel mai bun, constant, persistent - cum să spun? -, arbitru din România... Să te fixezi pe un suport, un model... Modele ai avut: Nicu Rainea statuie, un Kogâlniceanu al arbitrajului românesc. Crăciunescu. Porumboiu. Atenţie, toţi trei cu centrul de greutate al carierei la vremi mai rele. Când se cam fluiera la ordin. Când se cânta: „Partidul e în toate...". Sigur, arbitrajul a dat caractere mari - ultimul exemplu cronologic ai fi dumneata - dar şi caricaturi, marionete, paţachine „orientate", danci subterani alcoolici şi melodici, clauni pe bani buni...
Poate, de aceasta ţi se spune ironic „Brad Pitt". Sau „Sfântul". Căci ai încercat nu să fii actor, ci să te aperi de... Satana, introducând credinţa religioasă în arbitraj. Eşti printre cei pe care i-am „văzut" şi eu de „mici". E drept, prietenul Ion Crăciunescu mi te-a recomandat, la o emisiune Radio Fun, şi apoi ai confirmat. A fost o vreme când - ca un rapidist subiectiv ce îs - te-am suspectat şi acuzat, dar acum la un temporar bilanţ, constat că nu aveam temei. Rămâi aşa Alex Tudor: ca Sfânta Varvara, cuvioasa Parascheva! Iar nu glumesc. Ţara asta are nevoie în cele mai banale domenii - cum nu e fotbalul, mereu imitat, luat ca model social - de oameni integri.
Şi, tu eşti!
George Stanca
