Scrisorile lui Stanca / Dragă Alina Dumitru,
Ai reuşit să iei argint la Jocurile Olimpice la care aveai deja un aur. Oricum, nu mai contează. Dacă luai aur era prea exagerat pentru poporul ăsta obişnuit cu puţin.
Şi, mai nou, cu DELOC. Un popor care-şi merită necazurile şi belelele. Pe care nu merită să-l plângi pentru necazurile pe care şi le face singur cu capul lui ăla dotat cu memoria lui Brâncuşi, Eliade, Enescu etc., etc...
Numai că el are-n cap doar „etc, etc" bietul... Nu eşti tu de vină, dar dacă luai aur erau unii care şi-o luau în cap şi credeau că toţi românii, ăştia de doi sau de trei lei, sunt la fel... de aur.
Într-o variantă miştocărească a simţului datoriei, insistenţa ta de a lua o medalie, de a merge mai departe, de a te menţine într-un top unde deja vin lupii tineri - a se vedea ce vârstă are medaliata cu aur, rivala ta - mi-ai adus aminte de o cimilitură genială.
Despre popularul controlor de bilete de la ITB. Cel care trebuia să-şi facă datoria cu orice preţ: Un ins se urcă din mers pe scara tramvaiului, vrea apoi să spună ceva, se ţine numai cu o mână de bară; presiunea dinăuntru e mare, cade, roţile îi taie o mână; se agaţă cu cealaltă, cade, roţile îi taie picioarele... şi tot aşa până când rămâne numai gura de el; cu care se agaţă cu dinţii de bară şi, în fine, apucă să strige: „biletele la control!".
Da, e derizoriu bancul, tu cu insistenţa ta eroică eşti varianta lui magnifică. De luptător român rarisim, care se mai bate pentru culorile ţării.
Tu încă mai ştii ce este acestă sintagmă depăşită: „culorile ţării". Căci, mulţi dintre alegători, dintre cetăţenii, „cecenii" cecizaţi, turmentaţi ai acestei naţii sinucigaşe traduc asta prin: câţi bani ai luat pentru medalie".
Restul e regie. Butaforie, soro! Te pup pe suflet şi mai dă proşilor patriei din energiile tale uriaşe. Poate se trezesc...
George Stanca, pamflet
