Scrisorile lui Stanca: Dragă Anca Pandrea,
Dacă trăia, ieri, Iura Darie, nemuritorul tău iubit, ar fi împlinit 84 de ani...Numai că Iura nu mai este. A rămas memoria lui vie în sufletul tău şi al nostru.
Au rămas fotografiile de familie şi, deloc neglijabil, filmele în care a jucat el. Au rămas obiectele lui dragi în casa de pe strada Chile, care sper - să nu se supere... dl Chile sau ţara cu acest nume... se va numi, primăria o va denumi, strada "Iurie Darie".
Şi, a mai rămas ceva rarisim, formidabil, ireal: a rămas mitul lui viu în sufletul tău. Tu, Ancuţa, te opui unei realităţi iminente, unei evidenţe şi continui să crezi cu tărie, verificată şi dovedită, că Iura trăieşte...Vorbeşti cu el mereu, împarţi cu el bucuriile şi necazurile, te sfătuieşti cu el... Chiar, îmi evoci - iată că nimic nu e singular - unul dintre recentele romane ale lui Marc Levi, "Şi dacă e adevărat..." . În care, de data asta, EA - Lauren o cheamă - era şi nu se vedea... Vorbea, se iubea cu omul ei, conducea maşina, dansa, mergea la restaurant, bea ...dar nu se vedea...
Da, e formidabil: viaţa taie ficţiunea... De pildă , ieri, tu ai împărtăşit cu Iura al tău , zic "al tău", nu din răutate ştii că nu-s maliţios cu tine, ci pentru că acum, deşi imaterial pentru alţii, numai tu îl vezi. El este numai..., doar..., exclusiv al tău ... zic, ieri ai împărtăşit cu el, de ziua lui, mai multe bunătăţi. Un tort, un pahar de şampanie...
E formidabil cum vezi tu lucrurile şi cum continui să trăieşti, să-ţi croieşti viaţa...alături de omul tău care nu mai este. Specific: care nu mai este...pentru noi. Că pentru tine el e veşnic. Deşi, am mai afirmat-o în scris tot aici,... deşi pare făcut, ireal, teatral, plăzmuit tot ceea ce se întâmplă cu tine atinge culmile unui romantism incendiar. Exploziv. Sau, să fiu în tonul existenţei tale, un romantism acordat la iubirea ta eternă: un romantism ireal. Fantasmagoric. Paradoxul este ca-ntr-o poveste de Mircea Eliade, acela că tu totuşi eşti, fiinţezi, exişti ca făptură reală...şi raţională. Paradoxul este că tu încă iubeşti cu patimă, la nebunie pe Iura, soţul, amantul, iubitul care pentru noi muritorii este plecat, e amintire, iar tu te opui, te extragi, te derobezi, eludezi o evidenţă. Numai pentru tine, Ancuţa Pandrea, Iura trăieşte.
El e mereu cu tine... şi tu, cea reală, cu el.
George Stanca pamflet
