Scrisorile lui Stanca: Dragă Dumitru Dragomir,
Eşti dat naibii, monşer! Graţie numelui tău, Mitică, lumea te considerăpersonaj caragialean. Nu numai atât. Eu aş adăuga portretului tău virtuţi moromeţiene. Dar, tu nu eşti Morometele ăla al lui Preda, ci unul maipregnanat: Morometele oltean.
Căci, dacă teleormăneanul lui „Monşer"(aşa i sespunea lui Preda pe când trăia) avea calităţi în schimbarea vorbei, evitarea unor subiecte, impozite, fonciiri, pe scurt avea disimularea aia de câmpie valahă, tu ai mai mult. Ai viclenia, şiretenia tipice olteanului neaoş. Dar şi omului sărac, la care nici boii nu trag; a omului umblat cu căruţa prin toată ţara cu marfă „devânzare"... tu eşti olteanu' cu minte multă şi iute-iute ca o ciuşcă, un ardei d-ăla roşu. Şi, culmea, o minte care, uite că nu mai oboseşte!
Calităţile de care-ţi vorbesc, nu sunt dobândite, cât moştenite. Că, numai sărac nu eşti tu...şi nici n-ai fost. Dar eşti dominat de atavismele oltene. Ţi-o spune un demi-oltean, "pârât" dupe tată, care sunt eu. Şi, căruia îi lipseşte taman calitatea aia fabuloasă: disimularea. Folclorul contemporan, mult înainte de a se tabloidizarea presei, ţi-a zis "Don Corleone". După filmele americane şi romanele lui Puzo. Sau „Oracolul din Bălceşti". Chestii din care, pentru mine, nu transpare deloc, musai, mafiotismul. Din contra, mult mai mult: un sentiment amestecat de simpatie şi invidie. Căci, olteanul pârlit de sărăcie nu fuse şi nu ajunse niciodată un criminal ca sicilianul, ci doar un mare descurcăreţ. Jmecher. "Oţ" în sensul de isteţ. S-a văzut asta şi cât ai fost politician român. Băltoacă aşa de puturoasă unde nici măcar tu, bătătorit, nu ai rezistat.
Eu cred că oameni ca tine au o filozofie existenţială aparte. Căci, îmi amintesc o întâmplare de pe aeroportul Heathrow. Căutai ceva şi m-ai lăsat câteva clipe lângă bagajele pline de cumpărături de la Paris şi Londra. Am dispărut un minut de lângă ele, timp în care ţi-a fost furată valiza din piele de crocodil, cu conţinutul cel mai de preţ, câteva mii bune de dolari. M-a luat plânsul de ciudă pentru paguba pe care ţi-o făcui. M-ai potolit doar cu o replică: "Lasă, George, şi hoţii trebuie să trăiască. Bine că n-au furat de la un om sărac!" C-aşa eşti tu, coane Mitică. Înţelegător. Şi oţ, nene!..
George Stanca
