Scrisorile lui Stanca: Dragă Florin Zamfirescu,

Dincolo de poemele mele encomiastice, solar-venusiene ilustrate în „Erotikon" de un marele, regretatul Nicăpetre; iar acum, la ultimele, de explozivul senzual Ion Drăghici, voi evoca - timidissim, şoptit - câteva rele din gena Venerei...

Sunt degrabă-apucătoare. Posesive. Uneori îşi exercită „dreptul" prin violenţă. Oricât le-ai da, nu se opresc... Ultima ta „fostă" ţi-a luat maşina. Că îi cedasei casa, era normal, nu? Ei, îţi spun eu, dacă pe covorul persan cel mare (pe care tot dânsa l-a luat, pe pariu...) era căzută o papiotă de aţă şi dacă încercai să o iei, ţipa „hoţii!". Apropo de cupiditate în general: o chestie genială din repetiţia generală la „Revizorul"... pusă de Ciulei, aia cu cântec, interzisă după două reprezentaţii. Vin evreii din zemstvă la Hlestakov, să-i dea şpagă un sac cu căpăţâni de zahăr. Falsul revizor le ia, i le pasează lui Ostap, apoi se uită lung în jos. Evreii îngheaţă. „Sacul, da-ţi şi sacul!", zice imperturbabil Hlestakov... apoi, iar se fixează: „sfoara vreau şi sfoara...".

Aşa e femeia, ne ia zahărul din cafele, sacul de adăpost, sfoara de spânzurătoare, praful de pe saci şi un car cu pene... Că ea e mămos de posesivă. Maternal de apucătoare... Da, dar când era posesivă cu tine, Florine - asta ar zice ele... - când te bibilea şi răsfăţa, era bună? Hai, domnule, tu care eşti un profesionist matrimonial, să nu-mi spui mie că-ţi e străin naturelul feminin, că te-a surprins... Mie, la primul/ultimul divorţ mi-a luat un mixer franţuzesc - însemna ceva prin '80... - şi o geacă de blugi Levis. Dar... mi-a depistat în bagaje o carte, a ei, pe care mi-o însuşisem samavolnic, „Amintirile" lui Hruşciov în franţuzeşte, interzisă pe-atunci. Abia anul trecut cineva a procurat un exemplar dintr-un anticariat parizian... Şi, nici acum nu-i cartea mea...

Pe scurt, zic şi eu ce-ar zice muieretul patriei care, vineri, va devaliza masculul naţional: stai tu, ditai actoru', numa-ntr-o amărâtă de maşină?

George Stanca