Scrisorile lui Stanca - Dragă Horia Moculescu,
Probabil se pregăteşte o alta. Politicoioasă: "Atenţie, se cade!" Cu madam Culcer şi partenerul ei favorit.
Deci, pentru a-ţi susţine existenţa, ai ajuns să cânţi într-un bistrou, prohodeşte presa. Asta ar fi vestea proastă.
Dar eu care am citit cartea ta autobiografică, am fost mândru de răspunsul tău adresat celor care cu milă creştină te deplâng: "Toată viaţa am cântat la restaurant, mă simt bine aici".
Ce ştiu ei despre Modernul din Mamaia, ce ştiu ei despre restaurantele de pe Litoralul anilor ‘60-'70, pe atunci sanctuare ale muzicii adevărate?
Ale muzicii live?! Unde mai greu puteai să păcăleşti publicul, nici cu doi craci de muiere etalaţi ca la doctor după un minijup; că dacă nu aveai voce, fato, dacă nu ştiai meseria, puteai să te transferi la alta mai uşoară şi mai bănoasă, unde nu voce îţi trebuia...
Nu e o degradare, cum cred unii, care te compătimesc superior şi fals mizericordios, e o adaptare formidabilă la epoca de glorii portocalii pe care o parcurgem.
E - aşa văd eu - şi o sfidare, o replică guristă, în gură, în gura mare!, dată politrucilor stăpânirii, care nu mai au loc în TVR de spaţiul lui "Atenţie, se cântă!"
Abia aştept să te vizitez acolo, la "Jariştea" şi să-i sărut mâna Laurei Nicolau care a avut idea şi delicateaţea să te invite, să-ţi ofere un loc în care marele compozitor, care eşti, realizator, promotor, aranjor, interpret de muzică uşoară /pop, cântă la pian şi voce "pentru dumneavoastră, doamnelor şi domnilor!"
Bravo Horia, încă o dată de la lansarea cărţii tale, când am cunoascut câţiva cogeneri de-ai tăi, confirmi - trist, dar realist - că faci parte din ultima generaţie a celor ce ştiu să moară aşa cum au trăit! Adică, în picioare!
PS. La o scrisoare de săptâmâna trecută, adresată unei tumori tv, de o notorie şi agresivă imbecilitate, am ratat o replică: Eu, bă!, sunt scriitor, bă! poet, bă!, cadru universitar, bă!, doctor, bă!, autor a 20 cărţi. Tu cine mă-ta eşti, bă, Belitule?!
George Stanca, pamflet
