Scrisorile lui Stanca: Dragă Mihai Leu,
Nu-mi vine nici acum să cred că tu, nu numai unul dintre cei mai valoroși, serioși, dragi amici ai mei, ci Tu, campionul, tu băiatul bun, tu ardeleanul și încă altele, relativ la persoana mea, tu ai avut cancer, ai suferit o operație.
Care a reușit, și acum ai re-apărut. Nici nu știi cât mă bucur. Nu, n-am fost plecat din țară. Și chiar dacă eram, ce conta! Uite că acum chiar sunt plecat. Dar, recunosc, am tăcut ca un laș. Fiindcă am ignorat evidența. Am refuzat să cred că tu, campionul, eroul, rezistentul, bătăiosul - că, doar ai făcut box, nu balet sau lapte-gros -, poți fi doborât, înfrânt de ceva invizibil, de ceva teribil.
Acum, când am văzut că ai apărut, te salut și te sărut! Pe tine și pe Anna, care bănuiesc prin ce a trecut și ea, poveraccia... Sper să mă crezi, nu numai că nu am scris nimic despre boala ta, dar mi-a fost și jenă să te sun. Am avut un blocaj. Ce să-ți spun eu ție? Fiindcă, orice ți-aș fi rostit, nu ajuta la nimic. Aiurea, încurajări! La un campion ca tine, la ce bun? Nu ai tu nevoie să-ți cresc eu moralul. Poate invers. Și dacă-ți telefonam, sincer să fiu, nu știam ce să spun, cât oi fi eu de lucrător cu gura și cuvântul... Da, sunt în viață și astfel de situații...Când poți fi expresiv într-o durere numai prin tăcere. Iată, cât îmi trebuie să vorbesc ca să mă scuz acum că nu ți-am vorbit....Dar dacă te sunam ATUNCI, nu aveam vorbe, Mihai...În fine, abia aștept să te văd, să vorbim. Știrea că ai fost la o manifestare mondenă, la Brașov, m-a bucurat enorm, am citit-o de două ori...
Și acum, trăiești o a doua viață. Te bucuri, văzui, de familie și de tine, ce sentiment superb! Te bucuri de viața pe care ai recăpătat-o. Și pe care acum cred că o prețuiești și mai mult. Dar tu, Mihăiță scump, nu ai fost niciodată vreun risipitor, vreun ins excesiv, de când te știu. Dimpotrivă. Echilibrat. Ponderat. Pasionat de-a dreptul patologic de sport. Dependent. Campion de box, automobilist sportiv, devorator de adrenalină, curajos, întreprinzător nu numai în sport ... tipul de om frumos. Și sufletește și existențial... Ce să mai spun nu știu, fiindcă, realmente, sunt copleșit de vestea revenirii tale într-o lume normală, cât mai poate fi ea de normală în veacul 21, al doilea decan...
Să ne vedem cu bine!
George Stanca, pamflet
