Scrisorile lui Stanca / In memoriam Ion Lucian

Ion Lucian, directorul Teatrului Excelsior.

De la dumnealui am crezut  prima oară că expresia “maestre” e un fel de “bună ziua!”. Căci, oricine îl  întâlnea, aşa-i spunea.

De când eram eu mic şi dumnealui mare - şi pe scenă, şi în viaţă - toată lumea îi zicea simplu: "Maestre."

Nu e nici o conotaţie argheziană aici, poetul viza doar impostorii cu balada lui... Am aflat recent, că a fost chiar maestrul, profesorul lui Florin Piersic.

Mi-am dat seama cât sunt eu de puşti... L-am apucat cu emisiuni, piese de teatru, radio şi tv.

"Teatru la microfon!", emisiune cu care eu unul mi-am făcut educaţia din copilărie.

Ba, când am văzut că Maestrul poartă mustaţă am avut un mic şoc; după voce nu mă aşteptam, zău!, la aşa ceva...

Ion Lucian mi-a..., ţi-a..., ne-a ocupat, bucurat o mare parte din viaţă fără ca măcar noi să observăm.

Ca un mare şi discret actor, director, regizor. Ca acum, spre final, să devină brusc "zgomotos". Când a protestat.

Pentru condiţia actorului. Când a simţit cât de mult este "iubită" breasla sa de către guvernanţi. Sensibilitate inutilă.

"Ăştia", octodocţii ăştia, nu iubesc nici teatrul, nici filmul, nici literatura, nici cultura în general; nici universitarii, nici academicienii (raportul dintre vulpe şi struguri!); nici muncitorii, nici burghezii, nici ţăranii; nici măcar ţara care îi mai suportă.

Încă...! Ei se iubesc numai pe sine, neamul lor, şi contul lor din bancă.

Trăiesc într-un spaţiu imund şi exclusiv: mănâncă între ei; şi-o trag între ei într-o dulce "blondocraţie" (aş spune chiar "blondo-cracie", dar e cam vulgar pentru un epitaf...); îşi inspiră şi respiră tot între ei, emanaţiile cutanate şi intestine, miroaznele de sconcşi naţionali...Dă-i dracu'!...

S-ar bucura Maestrul Lucian dacă ar citi aceste rânduri, care din păcate nu-l mai readuc la viaţă. A murit şi n-a apucat să se bucure de cum cad canaliile în reality-show-ul "Noiembrie, ultimul bal"... abia aştept.

Am să-i aprind atunci o lumânare. Maestrului. Nu canaliilor! Maestrul a murit cu gândul la teatrul pentru copii.

Generos şi emoţionant! De altfel, nu o dată m-am bucurat de piesele teatrului său pe când îmi duceam copiii la spectacol.

S-a mai dus un generos, un mare actor, un profesor şi un om care iubea oamenii. O fi puţin lucru?

Dumnezeu să-l primească Acolo cu flori şi aplauze. O merită, Maestrul Lucian.

George Stanca, pamflet