Scrisorile lui Stanca. Memento Mori - Ion RAŢIU

Foto: Mediafax

Memento Mori - Ion RAŢIU

Născut la 6 iunie 1917, cărturarul român stabilit în Anglia rămâne un exemplu de român. Cu un patriotism viu şi pragmatic. Cu tot confortul din Anglia, s-a repatriat după Revoluţie ca să se implice în politică. Spre binele nostru. Neam de fraieri! Gradul său avansat de civilizaţie, ţinuta de lord, la un popor trăit sub steagul sovietelor, au ajuns repede de batjocura pulimii. Iar nefericitul lui Papion, semn de distincţie implacabilă, fu simbol naţional al miştoului. Ca şi, ulterior, barbişonul lui Emil Constantinescu… Asta e marfa. Ăsta e Boboru. Iar nu poporul profund al lui Eliade, Cioran… Căci analitic judecând, Ion Raţiu a fost, alături de intuitivul şi pro-moscovitul Ion Iliescu, experimentaţii Senior Coposu şi pragmaticul Radu Câmpeanu unul dintre politicienii adevăraţi. Politician autentic. Restul… amatori. Parveniţi agresivi. Activişti & securişti remaiaţi. Mahalagii… Ţaţe politruce. Şi, după toate acestea, Raţiu… mai avea şi principii. Zic, într-o lume politică, eminamente veroasă şi necavalerească, în care încălcarea cuvântului/ promisiunii e literă de lege, era singurul cu ONOARE. Cuvânt în curs de dispariţie, căci din politică a plecat de mult…

Bogătaşul Ion Raţiu - lider politic mondial al românilor de pretutindeni, a venit acasă  de dragul Ţării. Nu ca să se îmbogăţească. Nu mai avea nevoie. Dar a găsit un popor barbar faţă cu democraţii. Aprob în exces pe Brucan. Care, în ’90, ne dădea 20 de ani să ne civilizăm… Ion Raţiu a venit acasă cu cca 100 de ani mai devreme. Căci, mulţi spun: comunismul a dispărut de pe faţa pământului. Nu şi comuniştii. Nici rădăcinile subpământene… Marxismul nu e mort de tot. E doar într-o comă profundă din care va ieşi la vremi de pauperitate. Lupta de clasă nu moare…

L-am cunoscut, vizitat şi admirat. Am un papion tricolor de la el. Căruia i-a făcut funda cu mâna sa. L-am purtat doar o dată. La funeraliile sale. Ion Raţiu, la vremuri normale, trebuia să fie preşedintele României. Trebuia, atunci când CDR a luat puterea cu Emil, să fie cel puţin ministru de externe, dacă nu premier… Duşmănia viscerală a Seniorului Coposu însă a stăvilit toate astea. Cum să facă, omeneşte, o casă bună fostul om al temniţelor comuniste cu un “lord” englez prosper, jovial şi radios? Aici era o prăpastie… Şi marea controversă a defunctului PNŢ-cd. Distrus de cel mai rapace intrigant - Băsescu. 

A mai fost ceva: onoarea lui Raţiu. În jurnalul său povesteşte cum la desemnarea candidatului CDR pentru preşedinte - unde Emil Constantinescu a fost învingător - i s-a propus, de cei ce trebuiau să-l aleagă, să le dea o sumă de dolari (!!!). În carte ne dă şi numele lor, al samsarilor “patrioţi”. Cereau o sumă derizorie. Nici cât am de o masă la Athenèe Palace. O mânjeală. Mitici… Greţoşi. Politruci slinoşi… Semeţ, Lodul a spus: “dacă este să plătesc demnitatea de preşedinte, renunţ… eu am crezut că voi o făceaţi pentru unele merite”. 

Aşa se scrie istoria, copii! Daţi pagina…!