Se duelează în tatuaje cu durul Alex Velea

Se duelează în tatuaje cu durul Alex Velea

Ultima actualizare:

    Gotti a lansat  o piesă cu  Fabio Niță (drepta)
Gotti a lansat o piesă cu Fabio Niță (drepta)

Unul dintre cei mai tatuaţi solişti de la noi, Alex Velea (32 de ani), are un adversar pe măsură. E vorba de rapperul Gotti, cel care a lansat de curând piesa „Din vina ta”, împreună cu Fabio Niţă.

Cei doi s-au cunoscut pe reţelele de socializare şi au început să colaboreze muzical. Gotti (34 de ani) este pasionat de maşinile sport, de muzică, dar şi de tatuaje.


    Alex Velea are trupul  acoperit cu desene
Alex Velea are trupul acoperit cu desene

„Mi-am făcut mai multe în adolescenţă, dar care s-au demodat şi am decis să le acopăr cu unele noi. Astfel că acum am unul mare pe piept, care reprezintă versurile «Victoria este a celor care cad dar se ridică». Un altul e pe umăr, este o armură mare, care să mă apere de probleme, iar lângă mai am şi o coroană”, ne-a spus Gotti. Şi tot el ne-a mai mărturisit că merge la sală de un an de zile, pentru a-l egala pe Velea și la “pătrățele”, nu doar la tatuaje.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Lacrimi și emoții pentru Emily Burghelea! Elisabeta a făcut primii pași înainte de un an
Sebastián Lelio jpg
tudor de la fly project jpg
banner fabio jpg
George Clooney si Amal jpg
banner Paul Ciuc jpg
dorian popa (1) jpg
Cristina Spătar a urmat, la București, un curs de șase săptămâni despre vin
image
image