Se mai vede Lili Sandu jucând în telenovele: „În viață întâlnești tot felul de situații…” Ce spune vedeta despre revenirea în seriale

Lili Sandu, în vârstă de 46 de ani, a oferit detalii despre întoarcerea la „primele ei iubiri”, muzică și seriale. Își mai dorește vedeta să revină pe scenă sau să joace în telenovele? 

Lili Sandu / Foto: Instagram
Lili Sandu / Foto: Instagram

Alături de Bogdan Ciudoiu și Shurubel, Lili Sandu formează un trio plin de energie în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, de la PRO TV. De luni până vineri, de la 10:30, timp de două ore și jumătate, cei trei se asigură că atmosfera este mereu plină de voie bună și parcă greu îți poți imagina o echipă mai dinamică pe micile ecrane.

De când a preluat locul Adelei Popescu în echipă, Lili Sandu se dedică pe deplin carierei de prezentatoare TV. Ea a lăsat în urmă proiectele cinematografice și muzicale pentru această emisiune, în favoarea unui program matinal care să îi permită să își împartă timpul între viața profesională și familie.

Înainte să fie aici, Lili a avut o carieră artistică marcată de numeroase proiecte. După ce a participat la concursuri muzicale, în anul 2000 devenea membră a trupei Trinity, ca mai apoi să se lanseze solo, sub numele de „Lil’Lee”. În același an al single-ului său de debut „Aproape de tine”, actuala soție a lui Silviu Țolu debuta în prima sa telenovelă odată cu rolul Cassandrei Niculescu în „Numai iubirea” (2004), difuzată la ACASĂ TV. A continuat cu proiecte, precum „Păcatele Evei” (2005), „Regina (2008) și „Doctori de mame (2008), însă de când a acceptat provocarea de prezentatoare, ea a pus stop carierei sale muzicale și actoricești.

Își mai dorește Lili Sandu să joace în telenovele? 

Lili Sandu a vorbit despre acea perioadă din viața ei și a dezvăluit că nu are de când să reia momentan cariera muzicală și proiectele cinematografice. Ea spune că acestea ar implica prea multe reponsabilități, care i-ar afecta echilibrul între viața profesională și cea de familie:

Mă rezum la prezentatoare de trei ani. Nu aș mai avea timp! Înseamnă că ar trebui să renunț la familia pe care o am acasă. De aici, să merg pe un alt platou, să filmez altceva… ar fi foarte dificil…

Nu știu dacă am renunțat la muzică și la actorie. Știi ce se întâmplă? Că în viață întâlnești tot felul de situații… E un tren pe care trebuie să-l iei atunci când e momentul și în cazul meu acum este televiziunea. Cel mai frumos tren din viața mea!”, a spus Lili într-un interviu pentru Libertatea.

Pe viitor, însă, nu exclude să accepte o nouă propunere: „Acum nu știu ce o să fie peste câțiva ani. Dacă voi avea șansa să joc într-un film sau să mă reîntorc la cântat, probabil că o voi face”, a mai mărturisit ea. 
 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
chef florin dumitrescu
image png
Artan de la Timpuri Noi, condus azi pe ultimul drum de prieteni și familie
image jpeg
Denisa Filcea, soția lui Flick e dependentă de fiica ei, Eva  “Familia mă face cea mai fericită”
banner adina buzatu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net