Mihai Găinușă nu mai vrea să știe nimic despre Șerban Huidu. Cum a reacționat după ce a fost apelat de fostul coleg

Ultima actualizare:

Șerban Huidu și Mihai Găinușă au prezentat ani întregi emisiunea „Cronica Cârcotașilor" și au adus zâmbetele pe chipurile telespectatorilor. În anul 2014, Mihai a decis să se retragă din emisiune în urma unui conflict avut cu Șerban, iar din acel punct prietenia lor a luat sfârșit. 

Șerban Huidu și Mihai Găinuță nu își mai vorbesc din anul 2014
Șerban Huidu și Mihai Găinuță nu își mai vorbesc din anul 2014

Mihai Găinușă a renunțat la emisiune, după 14 ani în care a adus telespectatorilor cele mai amuzante perle din presă. Motivul pentru care prezentatorul a pus capăt colaborării cu Prima Tv a fost dezvăluit chiar de către el în cadrul unui interviu mai vechi.

Mihai Găinușă, vorbe dure la adresa lui Huidu

 „Mi-am asumat responsabilitatea coordonării emisiunii când Șerban nu era capabil"., declara Mihai. Deși au trecut aproape opt ani de la acel moment, Mihai nu poate da uitării atitudinea pe care a avut-o colegul său și, anul trecut, l-a descris pe Huidu ca fiind "arogant, neparolist și coleric, în sensul rău al cuvântului". 

Pe de altă parte. Șerban Huidu a dezvăluit că a încercat, în repetate rânduri să îl contacteze pe fostul coleg pentru a relua legătura și a acorda o nouă șansă prieteniei lor. Încercările sale s-au lovit, însă, de tăcerea lui Mihai, iar Șerban a încetat să încerce o apropiere. Șerban a dezvăluit că, în urmă cu doi ani, i-a telefonat de peste zece ori lui Mihai, în speranța că prezentatorul va fi dispus să discute cu el. 

În urmă cu doi ani, când am aniversat 20 de ani de emisiune, am încercat să ne bucurăm cu toții, cei care am lucrat la această emisiune cândva, în diverse moduri. Personal, l-am sunat pe Mihai Găinușă de cel puțin zece ori.

Mi-ar fi plăcut să mai prezinte o dată în plus emisiunea. Nu mi-a răspuns însă niciodată, la niciun apel de-al meu! Ca atare, nimic pe tema asta nu cred că mai ține de mine!", a declarat Șerban Huidu, conform Impact. 

Cu ce se ocupă Mihai Găinușă după ce a renunțat la emisiune 

În prezent, Mihai Găinușă nu mai activează în televiziune și a revenit la prima sa dragoste, radioul. El prezintă o emisiune alături de Oana Paraschiv, la postul de radio Național TV. Emisiunea paote fi ascultată în fiecare dimineață, începând cu ora 7.00. 

Șerban Huidu a renunțat să mai prezinte emisiunea care i-a adus celebirtatea, dar nu a renunțat la televiziune. El a declarat că va face în continuare parte din echipa „Cronica Cârcotașilor", dar din postura de producător. Șerban simte nevoia unui nou proiect și a unei relansări profesionale.

Schimbările se fac pe parcurs, nu sunt radicale şi imediate. Vor fi parodiate mai multe emisiuni, iar parodia – aşa cum avem, de exemplu, Denise Pilafai – va fi folosită în continuare în emisiune. Am updatat şi departamentul de bâlbe, acum este digitalizat. Sistemul de monitorizare permite acum formatul HD pentru bâlbele pe care le prezentăm. Toată emisiunea va fi HD, inclusiv bâlbele”, a povestit Șerban, despre schimbările din formatul celebrei emisiuni. 

    Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net