Sfatul cel mai de preț pe care l-a primit Anamaria Prodan de la regretata ei mamă, Ionela Prodan
Anamaria Prodan arată mai bine ca oricând și a fost aproape de nerecunoscut la o recentă gală care s-a desfășurat la Brașov, mai precis Romanian Leaders Awards.
La 53 de ani, Anamaria Prodan este mai sigură pe ea ca oricând și știe că nimic nu poate să o doboare. Vedeta a moștenit determinarea, ambiția și pasiunea pentru muncă de la mama ei, artista Ionela Prodan, de la care a avut foarte multe lucruri bune de învățat de-a lungul anilor.
„Cred că mama mea a pus în mine atât de multă dragoste, pasiune, muncă, tenacitate, încât sfaturile ei erau doar: "Mami, să nu uiți să fii om! Mami, să nu uiți să ajuți, pentru că din ce ți-a dat Dumnezeu, trebuie să dai întotdeauna mai departe. În primul rând dragoste față de semenii tăi! Și asta am făcut toată viața!”, ne-a declarat Anamaria Prodan atunci când am întrebat-o despre cel mai de preț sfat pe care l-a primit vedeta de la celebra ei mama, Ionela Prodan.
„Nu s-a născut om care să mă doboare”
Cum se simte acum celebra impresară de fotbaliști după ce a suferit în trecut un mini anevrism cerebral?
Nu doar că este fericită și mult mai liniștită acum dar iubitul ei, pugilistul Ronald Gavril, îi este mereu alături și are mare grijă de ea.
„Asta a fost cu foarte mulți ani în urmă, când era mult mai vulcanică și probabil presa a preluat asta dintr-un podcast mai vechi. Acum sunt super ok! Am foarte mare grijă de mine, sunt foarte fericită și liniștită. Îl am pe Ronald lângă mine care nu lasă absolut nimic să se apropie, are mare grijă de mine! Nimic rău nu se apropie de mine. Am copiii alături, care mă înconjoară cu multă dragoste și toate realizările mele mă fac să mă simt bine, eu, în pielea mea. Acum nu mai am nimic de demostrat nimănui pentru că eu sunt Anamaria Prodan! Numai Dumnezeu te poate doborî, eu așa cred. Și dacă ești un om bun, El te susține, nu te doboară niciodată! Nu s-a născut om care să mă doboare!”, ne-a mai declarat vedeta care se încarcă prin tot ceea ce face ca și “constructor de cariere”.




































