Sofica din «Trăsniţii» e la o dietă continuă

Ultima actualizare:

    Lavinia Stoica (32 de ani)Foto: Sever Gheorghe/ David Muntean
Lavinia Stoica (32 de ani)Foto: Sever Gheorghe/ David Muntean

Toţi îi zic „sexy poliţista”, însă puţini ştiu ce eforturi face Sofica din “Trăsniţii” (Prima TV) pentru a se menţine „în grafic”. Toată viaţa a ţinut diete. Le-a încercat pe toate, a slăbit, s-a îngrăşat din nou, iar a slăbit, s-a chinuit, s-a înfometat.

Actriţa Lavinia Stoica (32 de ani), cea care o joacă în serial pe sexy poliţista Sofica, parcă nici nu mai ştie cum e viaţa în care să mănânci orice, după pofta inimii. Mereu s-a abţinut de la ce i-a plăcut, ba chiar s-a înfometat zile în şir ca să dea jos kilogramele în plus. Toate acestea au început pe când era în clasa a opta. 

„Eu eram grăsuţă din copilărie pentru că bunica mă îndopa «ca să fiu grasă şi frumoasă». Iar eu mâncam. Uite că acea grăsime mi-a schimbat cumva metabolismul. Prima dietă  am ţinut-o la 14 ani. Am slăbit, am făcut şi sport de performanţă, dar m-am îngrăşat din nou. La 20 de ani ajunsesem la 96 kg. În următorii trei ani am slăbit 36 kg, pentru ca din nou să mă îngraş. Cum mâncam ceva, cum se depunea. Cred că şi apă dacă beam se depunea un kilogram în fiecare zi”, povesteşte Lavinia.


    «Sexy poliţista» trage din greu să-şi menţină silueta
«Sexy poliţista» trage din greu să-şi menţină silueta

A încercat toate dietele posibile, de la Dukan, dieta disociată, până la înfometare. 

„Într-o perioadă mă hrăneam cât era ziua de lungă doar cu o băutură din apă, piper cayenne, sirop de arţar şi lămâie. Dacă mă durea stomacul, mâncam 2-3 covrigei din tărâţe. Mulţi ani n-am mai suportat carnea,  după Dukan; ulterior am făcut intoleranţă la lactoză, aşa că am scos şi lactatele din alimentaţie. Mâncam haotic, fie doar trei frunze de salată toată ziua, fie o singură masă pe zi, iar atunci foarte mult, adică nu mă mai opream din mâncat... De când mă ştiu, am fost numai la diete care se pare că nu mi s-au potrivit”, explică Sofica. 

Nu i-a fost uşor, pentru că  ei îi place să mănânce. Adoră pizza, pastele, produsele de patiserie, ciolanul cu fasole, slănina cu ceapă... “din astea «sănătoase»”, spune ea.


    Trebuie să aibă la fiecare masă legume şi proteineFoto: Sever Gheorghe/ David Muntean
Trebuie să aibă la fiecare masă legume şi proteineFoto: Sever Gheorghe/ David Muntean

În primăvara acestui an a ajuns pe mâna unui nutriţionist care a încercat să-i normalizeze matabolismul. Dieta propusă constă doar în proteine şi legume, împărţite în trei mese principale şi trei gustări pe zi. Are interzis la tot ce înseamnă carbohidraţi şi sucuri. 

„Iniţial nu am crezut în această dietă. I-am zis nutriţionistei că nu o să slăbesc pentru că mă cunosc. Păi dacă până acum n-am slăbit mâncând o dată pe zi, cum o să slăbesc cu 6 mese?! Totuşi, m-am apucat de dietă în urmă cu aproape două luni şi constat cu uimire că am dat jos 4 kg. Acum am 67 kg la o înălţime de 1,70 metri şi sper să ajung la 60 kg. Intru în rochii în care n-am intrat de cinci ani... Şi încă nu m-am reapucat de sală!”, ne spune, veselă, Lavinia Stoica, în timp ce îşi prepară somon la tigaie cu salată de crudităţi. 


    Trebuie să aibă la fiecare masă legume şi proteineFoto: Sever Gheorghe/ David Muntean
Trebuie să aibă la fiecare masă legume şi proteineFoto: Sever Gheorghe/ David Muntean

Îşi găteşte majoritatea meselor în casă, atât cât îi permite timpul. Când merge la filmări, e cu salata după ea. „Prefer să-mi fac eu, că ştiu ce pun în ea. Când nu reuşesc, îmi cumpăr de la restaurant”. 

Până acum a respectat cuminte recomandările nutriţionistului şi nu a „trişat” decât de 4 ori, când a „furat” un cartof din farfuria prietenilor şi a gustat nişte dulciuri aduse de mama ei. Dar greşeala recunoscută e pe jumătate iertată, iar organismul ei nu s-a „răzbunat”. 

„Nu m-am îngrăşat după acele escapade, ba chiar am slăbit în continuare. Totul stă în acceptare. Accept faptul că am un metabolism lent, că dacă nu mă abţin nu am rezultate. E bine că am descoperit dieta care mi se potriveşte”, mai spune Sofica.

Iată ce mănâncă într-o zi!

Lavinia a trebuit să renunţe la toate alimentele ei preferate: pastele, pizza, cartofii, sucurile. 


    Nutriţionistul i-a dat o listă cu sugestii de meniuFoto: Sever Gheorghe/ David Muntean
Nutriţionistul i-a dat o listă cu sugestii de meniuFoto: Sever Gheorghe/ David Muntean

Acum mănâncă ouă sau şuncă şi legume la micul dejun, la prânz şi seara pui, curcan sau peşte, alături de legume crude sau gătite, iar pe post de gustări: fructe, nuci, alune, migdale, avocado, legume crude etc. Atunci când merge cu prietenii în oraş, comandă apă plată cu lămâie sau un fresh de portocale din care bea jumătate. Lavinia a primit din partea nutriţionistului o listă cu alimentele permise şi cu sugestii de meniu, pe zile. 

Somon cu legume

Actriţa nu se dă în vânt după carnea de pui, de curcan sau de vită, în schimb peştele îi place. În plus, se prepară repede. 


    Foto: Sever Gheorghe/ David Muntean
Foto: Sever Gheorghe/ David Muntean

Spre exemplu, în doar 15 minute şi-a preparat masa de seară. A pus somonul în tigaie, cu puţine condimente şi capere, iar în paralel a preparat o salată din roşii, ardei gras, ridichi şi frunze verzi. A adăugat puţin ulei extravirgin şi a stors puţină lămâie. Simplu şi gustos!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage (3) jpg
Imagine WhatsApp 2024 11 17 la 18 26 16 20d296ac jpg
Ioana Ginghină, la lansarea unui magazin de încălțăminte în Dâmbovița Mall foto: Alina Erimia
adriana bahmuteanu
Culiță Sterp, alături de iubita Daniela Iliescu și copilul lor, Milan foto Instagram
banner elena caragiu png
Nadia comaneci platformax jpg
Dezbatere prezidențială între Donald Trump și vicepreședintele Kamala Harris. FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net