Sora lui Serghei Mizil a murit. Donca a fost marea iubire a lui Nicu Ceaușescu
După ce socrul său s-a stins din viață în urmă cu aproape două luni, Serghei Niculescu Mizil a mai primit o lovitură! Sora lui, Sonia Donca, a murit sâmbătă după-amiază.
Îndurerat, Serghei Mizil a transmis un mesaj pe contul său de Facebook. “Azi e cea mai tristă zi din viața mea. Am pierdut-o pe sora mea, Donca. Dumnezeu să te odihnească…”, a scris Serghei Mizil, pe contul său de Facebook. Serghei Mizil a postat pe Facebook și o fotografie din tinerețe cu sora lui, fără să dea însă mai multe detalii despre cauzele decesului.
La sfârșitul lunii mai a acestui an, Donca se afla pe patul de spital și avea nevoie de sânge. Serghei Mizil a publicat la acel moment critic din viața surorii sale un mesaj, prin care îi ruga disperat pe apropiați să meargă să doneze sânge pentru sora lui. Donca suferea de mai mulți ani de o boală teribilă și a fost internată în primăvară la Institutul clinic Fundeni, Secția Hematologie.
Donca, frumoasa soră a lui Serghei Mizil, a avut o idilă mult comentată cu Nicu Ceaușescu. În ciuda sentimentelor profunde și reciproce, Nicu Ceaușescu și Donca Mizil nu au putut să-și oficializeze relația. Elena Ceaușescu, care avea alte planuri pentru fiul ei, a intervenit și i-a despărțit pe cei doi. După relația tumultuoasă cu Nicu Ceaușescu, Donca Mizil și-a refăcut viața și s-a măritat cu Dan Sonia, luând și numele acestuia prin căsătorie.
Citește și:
Cum arătau iubitele lui Nicu Ceaușescu. Cine a fost marea lui iubire