Sperietură groaznică pentru Roxana Ciuhulescu! Cum și-a găsit mama și de ce a spart ușa apartamentului

#Exclusiv Click!

Roxana Ciuhulescu (46 de ani) a început anul cu câteva probleme care până la urmă și-au găsit rezolvare. 

Vedeta cu cele mai lungi picioare a fost scoasă din ritm de greutățile pe care le-a întâmpinat cu mama ei și care au speriat-o groaznic.

„Pe 2 ianuarie a trebuit să-i sparg ușa casei unde locuiește mama pentru că nu mai răspundea la telefon. Am găsit-o într-o stare… nu se mai putea ridica de jos, comunica, dar era de câteva ore pe jos, a făcut o pneumonie interstițiară, o viroză pe care a luat-o de la o prietenă și care a evoluat și a dus apoi la pneumonie, dar când ai deja 70 plus evoluează, probabil, mai repede.

A fost un început de an foarte greu, mi-a fost frică pentru ea pentru că nu mai răspundea la telefon iar din momentul în care am ajuns în fața ușii și până am reușit să spargem ușa cu o echipă specializată, am crezut că fac eu infarct în fața ușii. Când am găsit-o pe jos și am văzut că nu avea putere să se ridice, mi-am dat seama cât de neputincioși suntem!”, ne-a povestit Roxana Ciuhulescu, în exclusivitate pentru Click!

Mama vedetei se simte acum bine și este în afara oricărui pericol, iar Roxana Ciuhulescu respiră acum ușurată că situația este sub control.

„Mama este bine acum, i-am luat și un cadru cu roți, are și pe cineva care stă cu ea și o ajută. A fost foarte greu pentru noi pentru că urma să plec din țară, doctora m-a asigurat că este în afara oricărui pericol, eram pregătiți să anulăm vacanța dar până la urmă am plecat! A fost greu! Este singurul meu părinte pe care îl mai am, tata s-a stins  când eu aveam 10 ani, a murit în ’89 și îmi doresc să o am pe mama alături de mine cât mai mult timp…”, ne-a mai spus Roxana Ciuhulescu a cărei stare de spirit s-a îmbunătățit acum.

Fiica vedetei împlinește 17 ani de Valentine’s Day

În curând, mai precis săptămâna asta, Roxana Ciuhulescu va avea și un motiv de sărbătoare. Fiica ei frumoasă, Ana Cleopatra, va împlini  17 ani de Valentine’s Day, iar vedeta își dorește să o sărbătorească în…tren!

„Fiica mea, Ana, împlinește 17 ani de Valentine’s Day. Este născută chiar pe 14 februarie, la ora 14.02, în aceeași zi în care s-a născut și fiica medicului cu care am născut-o, Ilinca. Ana a fost un copil mult dorit, mi-am dorit-o enorm și a fost exact așa cum am visat-o și cum mi-am imaginat-o eu, o fetiță drăguță foc.

A fost și este un copil bun, frumoasă foc de la naștere, era roz. A plâns ea puțin la naștere dar când mi-a simțit brațele în jurul ei, mi-a și zâmbit. Iată că au trecut 17 ani de când a apărut prima minune din viața mea. Urmează și Cezar în vară, pe 12 iulie, împlinește 7 ani. Ana s-a născut de Ziua Îndrăgostiților. Putea în aceeași măsură să ne nască și de Dragobete”, mai povestește vedeta.

„Copiii mei au fost cadouri pentru soții mei”

“Pentru mine, Valentine’s Day are o dublă semnificație iar Cezar este născut  chiar de ziua tatălui lui. Copiii mei au fost cadouri pentru soții mei, fiecare s-a născut cu un simbol. Important e că am copii sănătoși și că am copii buni”, ne-a mai spus Roxana Ciuhulescu care este ajutată cu copiii de o bunică adoptivă în care are încredere deplină.

„Ne-am hotărât să facem o petrecere pe tren”

Roxana Ciuhulescu este o mămică mândră și se bucură de faptul că are doi copii buni și cuminți care învață la școli de stat. Vedeta abia așteaptă plecarea la munte din acest weekend pentru că atunci, în călătoria cu trenul până la Brașov, o va sărbători și pe fiica ei, Ana.

„Copiii au crescut dar ne ajută o bunică adoptivă care este ca și bunica adevărată. Amândoi sunt la școli de stat și învață destul de  bine, sunt mândră de ei. Fac sport. Ana s-a recuperat  după operație, s-a reapucat de sport încă de anul trecut și suntem ok, ne descurcăm foarte bine.

Pe Ana o vom sărbători pe tren, facem un mic party pe tren, pentru că urmează să plecăm în weekend la Brașov, eu joc etapa din campionatul de Catchball și plec cu toată echipa, și cu ea, Cezar și soțul. Ne-am hotărât să facem o petrecere pe tren. Nu am mai mers cu trenul de an de zile iar pentru Cezar va fi chiar o premieră pentru că el nu a mers deloc cu trenul…”, am mai aflat de la vedetă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ele sunt vedetele care au defilat aseară pe podium în cadrul evenimentului organizat de Alin Galatescu, Soirees de la Mode 37
banner Ozana Barabancea png
banner buruiana jpg
dan bordeianu si adela popescu jpg
banner mariana moculescu jpg
image png
banner andreea marin jpg
banner bnner dan bordeianu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net