Stela Enache, vocea “Anilor de liceu”, cântă în cluburi la 67 de ani: “Tinerii mă vor”

Ultima actualizare:

    Pe 1 decembrie, Stela Enache va cânta în "Doors Club" din Constanţa
Pe 1 decembrie, Stela Enache va cânta în "Doors Club" din Constanţa

Anul trecut s-au împlinit 30 de ani de la lansarea piesei „Ani de liceu”, şlagărul de pe coloana sonoră a filmului „Liceenii”. Piesa, compusă de regretatul Florin Bogardo şi interpretată magistral de soţia lui, Stela Enache (67 de ani), e în continuare cerută de tineri. Şi de proaspeţii absovenţi şi de cei care sărbătoresc decenii bune de la terminarea liceului.

Click!: Ce face Stela Enache zilele acestea?

Stela Enache: Am spectacole multe. Am fost chemată în special de cei care au terminat liceul, dar şi de cei care au absolvit acum 30 de ani. Sunt solicitată cu piesa din “Liceenii” şi nu este generaţie care să nu vrea să mă asculte. Cei care termină liceul încă o ascultă la greu. Pun melodia originală, pe care am interpretat-o eu, nu alte variante. Tinerii încep să mă descopere şi să ştie piesele mele cap-coadă. M-am ferit să merg în cluburi, dar n-am încotro, acum urmează să am iar spectacole în seria <Discotecă>. Am mai fost în ţară cu ei, dar şi în Bucureşti. Mă înţeleg bine cu organizatorii acestui concept. Ma bucur că ascultă multă muzică românească, din toate timpurile. (n.r. pe 1 decembrie, Stela Enache va cânta într-un club din Constanţa).

simeon stalpnicul png

Sunteţi penionară. Dacă nu aţi fi fost solistă, ce meserie aţi fi practicat?

40 de ani am fost pe drumuri, fiind liber profesionistă. Sunt pensionară, însă ar fi trebuit să fiu profesoară de muzică.

Aţi făcut şi sport de performanţă.

Am făcut înot şi atletism de performanţă, am medalii. Am făcut până în clasa a XI-a, inclusiv. Am făcut Şcoala Sportivă de la Reşita, am fost în echipa naţională de atletism. Am participat la concursuri şi am câştigat premii. Am mers cu 3 şcoli deodată – şcoala normală, cea de muzică şi şcoala de profil. Am ales muzica în defavoarea teatrului. Am vrut să fac teatru, părintii nu m-au lăsat şi am cârmit-o spre muzică.


    Stela Enache, Florin Bogardo şi cei doi copii ai lorfoto: arhivă personală
Stela Enache, Florin Bogardo şi cei doi copii ai lorfoto: arhivă personală

Arătaţi foarte bine. Care sunt secretele dumneavoastră?

Nu-s vegetariană, mănânc de toate, nu fac excese, nu mă omor cu pâinea, nu-mi plac dulciurile, însă îmi plac acriturile.

Nu prea ştim multe despre familia dumneavoastră. Ce fac nepoţeii?

Am doi copii şi 4 nepoţi, sunt bunică. Doi dintre ei şi cântă. Ei nu trăiesc în România, dar dacă o să văd că fac progrese în muzică îi cizelez după cum ştiu eu şi după aceea poate vor face carieră. Nu mă grăbesc şi vrem să ne prezentăm foarte bine, fără să spunem că suntem rude, că-s nepoţii mei. Nu mi-a plăcut niciodată să răzbat pe pile. Am trei nepoţi şi o nepoţică. Au 14, 13, 11 şi 5 ani. Îi cheamă Daniel, David, Angelo şi Andreeana.      

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net