Supertătici din showbiz muncesc pe brânci pentru cei mici

Ultima actualizare:

    Pepe îşi adoră fetiţele, pe Maria şi RosaFoto: arhivă personală
Pepe îşi adoră fetiţele, pe Maria şi RosaFoto: arhivă personală

S-au dus vremurile când dansau pe mese sau schimbau iubitele ca pe şosete. Iată că, de când sunt tătici, mulţi dintre artiştii noştri au început să-şi facă griji serioase pentru ziua de mâine, fiind prinşi în foarte multe proiecte.

Vă mai amintiţi de nonconformistul Vladimir Drăghia (31 de ani), actorul care se lăsa filmat în ipostaze îndrăzneţe în telenovela ”Narcisa Sălbatică” (Antena 1)? Iată că, de o lună, de când iubita lui i-a dăruit o fetiţă, pe Alaia Zora, Vladimir s-a schimbat radical, fiind fascinat de rolul de tătic. Ba chiar se panichează ori de câte ori bebeluşa lui are probleme. Deunăzi, el le-a cerut ajutorul fanelor de pe Internet, căci nu mai ştia cu ce să o doftoricească pe Zora, aflată în perioada colicilor. Mai nou, el a anunţat că se pregăteşte asiduu pentru maratonul “Iron Man”, care va avea loc în octombrie, în Spania: ”Am început să mă antrenez pentru Iron Man. Scriu lucrul ăsta aici pentru că îmi dau seama cât de greu este acest concurs şi mi-e teamă că dacă nu îmi iau angajamentul ăsta în faţa mai multor oameni, e posibil să fac acest vis pierdut. Mă pregătesc pentru creşterea Zorei, antrenandu-mi răbdarea, rezistenţa şi determinarea. Adică m-am înhămat la facerea şi creşterea unui om şi nu pot termina un «Iron Man»?”, a spus el. 


    Vladimir Drăghia s-a cuminţit de când a devenit tăticul Zorei. Mai nou, vrea să participe la un triatlon teribil de dificil
Vladimir Drăghia s-a cuminţit de când a devenit tăticul Zorei. Mai nou, vrea să participe la un triatlon teribil de dificil

Pentru cine nu ştie, Iron Man înseamnă 3,86 km înot, 180,25 km bicicletă şi 42,16 km alergare. Vladimir s-ar descurca onorabil la proba de înot, fiind fost campion naţional la acest sport. Dar nici Pepe (38 de ani), care are două fiice, Maria (5 ani) şi Rosa (2 ani), nu se odihneşte vara aceasta, fiind angrenat în patru emisiuni pentru Antena 1. Este jurat la ”Next Star”, va fi din nou concurent la ”Te cunosc de undeva”, este prezentator la ”Gashka mare”, de luni până vineri, de la ora 17.00, şi îl mai puteţi vedea în ”Fantastic Show” unde, alături de Paula Chirilă, formează un duet amuzant, Zuza şi Neluţu. Show-ul este difuzat sâmbătă, de la 20.30. Pepe este un tată tare grijuliu: „Cred că voi fi un tată terorist. Fetele mele nu vor putea face nimic fără că eu să ştiu. Mă cunoaşte  toată lumea în oraş deci, chiar dacă nu voi vrea să aflu, mă va suna cineva să îmi spună”, a declarat Pepe. 


    Victor Slav s-a angajat la Kanal D, dar vrea să devinăşi patron de restaurant. Tot efortul pentru fiica lui, Sofia
Victor Slav s-a angajat la Kanal D, dar vrea să devinăşi patron de restaurant. Tot efortul pentru fiica lui, Sofia

În acest top al foştilor băieţi răi deveniţi părinţi sensibili îl includem şi pe Victor Slav (37 de ani). El are o fetiţă cu Bianca Drăguşanu, pe Sofia, care pe 26 septembrie va împlini primul anişor de viaţă. La naşterea prinţesei sale, acesta a fost vizibil emoţionat: ”Este un sentiment minunat, este total altceva. Din momentul în care-ţi ţii copilul în braţe nimic nu mai contează, totul se schimbă şi începe altă viaţă. Nu mi-e frică s-o iau în braţe, s-o întorc pe toate părţile. Sunt foarte pregătit”, a spus el cu bucurie, la Antena Stars. Iată că acest nou rol l-a responsabilizat şi mai mult. Iar norocul i-a surâs în urmă cu o mai bine de o lună, când Victor a devenit prezentatorul emisiunii ”Wowbiz”, de la Kanal D, alături de Andreea Mantea. Iar mai nou, intenţionează să deschidă un restaurant: ”Caut un loc frumos pentru a inaugura cu un prieten un local”, ne-a spus el.


    Alex Velea trăieşte din muzică şi din afaceri cu haine. Îşi face însă mereu timp pentru băieţii lui, simpaticii Dominic şi Achim
Alex Velea trăieşte din muzică şi din afaceri cu haine. Îşi face însă mereu timp pentru băieţii lui, simpaticii Dominic şi Achim

Cât îl priveşte pe Alex Velea (33 de ani) acesta trage şi el din greu, căci are doi băieţi cu Antonia, pe Dominic (2 ani şi jumătate) şi pe Achim (8 luni). Cântăreţul are agenda de concerte plină, având un tarif, pentru 45 de minute de show, de aproximativ 2.500 de euro. Micuţii sunt viaţa lui, pozându-i în tot felul de ipostaze amuzante. 

Adi Sînă face bani din concerte şi reclame


    Adi Sînă şi Anca Serea au casa plină de copii: ei muncesc pentru cinci suflete
Adi Sînă şi Anca Serea au casa plină de copii: ei muncesc pentru cinci suflete

Solistul Adi Sînă (39 de ani) are acasă cinci copii, trei ai lui, din relaţia cu Anca Serea (36 de ani), pe Noah (5 ani), Ava  (3 ani şi jumătate) şi Moise (un an şi două luni), şi doi ai soţiei din prima căsnicie, pe David (15 ani) şi Sara (8 ani). Ca să le poată oferi tot ce este mai bun şi un trai îmbelşugat, el este mai tot timpul la muncă. Ba susţine concerte cu trupa Akcent, atât în ţară, cât şi în străinătate, ba compune pentru vedete, inclusiv pentru  Lidia Buble, ba face şedinţe foto pentru reclame, inclusiv la produse cosmetice. Mai nou, el şi-a lansat şi un vlog (video blog), unde postează aproape zilnic filmuleţe din casa lui, plină de copii, cu boroboaţele acestora. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net