Survivor România 2021. Cine este Daniel Pavel, noul prezentator, și când începe emisiunea
Cel de-al doilea sezon „Survivor România” începe sâmbăta aceasta, 9 ianuarie, de la ora 20:00, la Kanal D. Show-ul va fi difuzat cinci zile pe săptămână: în fiecare miercuri și joi, de la 22:30, și de vineri până duminică, de la 20:00.
Daniel Pavel este prezentatorul celui de-al doilea sezon „Survivor România”, în locul lui Dan Cruceru, care a avut pe mână primul sezon. Cu experiență de 12 ani în media, Daniel Pavel a trecut de la o carieră promițătoare de ofițer în marina comercială, la cea de om de radio și TV. Daniel Pavel a fost prezentor al emisiunii „Business On Air”, la Radio France Internațional, program ce a fost și premiat de CNA în 2015, și a făcut parte din echipa postului TV Antena 3 că prezentator al unei emisiuni săptămânale de infotainment. Daniel Pavel a fost redactor șef al Penny FM. A plecat în Republica Dominicană chiar din inima Austriei, Viena, acolo unde locuia de ceva vreme.
„Pentru mine, <Survivor România> reprezintă, în egală măsură, cea mai mare provocare profesională de până acum, cât și oportunitatea testării unor limite de anduranță fizică și psihică, pe care le întâlnești în viață doar dacă ai noroc. Și mă refer la noroc așa cum îl vedeau anticii, adică acel noroc care îi favorizează, exclusiv, pe cei puternici și curajoși. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă în sezonul al doilea, așa cum s-au obișnuit, oameni cu o ambiție și o determinare ieșite din comun. E un privilegiu pentru mine să fiu alături de acești concurenți, să le observ și comentez evoluțiile. Voi încerca să le transmit celor de acasă cât mai mult din emoțiile lor uriașe”, a declarat Daniel Pavel.
Daniel Pavel, prezentatorul „Survivor România” 2021, a practicat 5 sporturi
Prezentatorul celui de-al doilea sezon „Survivor România” este pasionat de sport, a practicat înot (la nivel de performanță, la finalul anilor ’80), judo, polo, scrimă, arte marțiale. În prezent, se pregătește intens pentru postura de prezentator al unei competiții care îl va solicită și din punct de vedere fizic, în mare măsură. Comentariul sportiv, pe marginea spectaculoaselor trasee din Dominicană, va fi realizat „în viteză”, la propriu, Daniel Pavel urmând să parcurgă distanțele în același timp cu concurenții.
„Am noroc să am în familie antrenorul perfect, pe fratele meu, care este instructor de fitness. El se află în România, așa că ne-am adaptat la această situație și am primit setul de antrenament prin skype. Ca fost înotător de performanță, o vreme am folosit facilitățile oferite de bazinele publice din Viena. Fiind însă un an atipic, din cauza pandemiei, mare parte din bazine au fost închise, așa că acum am găsit un refugiu în jocuri periodice cu mingea de fotbal și baschet”, a povestit Daniel Pavel.
Citește și:
Survivor România 2021. Lista "Faimoșilor" e completă. Care sunt ultimele 3 vedete anunțate
Cine sunt Faimoșii și Războinicii
Echipa Faimosilor este formată din Costi Ioniță, Cătălin Moroșanu, Cosmin Stanciu, Alexandra Stan, Amna, Roxana Nemeș, Culita Sterp, Zannidache, Elena Marin, Jador, Majda și Simona Hapciuc. Lor li se vor opune în competiție războinicii Marilena Cuciurean, Giorgiana-Elena Lupu, Roxana Georgiana Ghiță, Maria Hîngu, Melina Dumitru, Andreea Mosneagu, Alin Salajean, Albert Oprea, Sorin Pușcașu, Lucian Barbu, Mariano Starlin Belen Medina și Musty Cămară.