SURVIVOR ROMÂNIA 2021 Jador, pe lista concurenților. Sunt în cărți și câteva vedete de la "Fermă"
Televiziunile pregătesc deja grilele de primăvară, iar Kanal D este gata pentru un nou sezon din "Survivor - România", care se va filma în Republica Dominicană. Click! a aflat numele unor vedete care sunt pe lista producătorilor.
Se fac deja preselecții și se dau probe pentru "Survivor- România", reality-show ce va fi difuzat la Kanal D și care va fi filmat în Republica Dominicană. Jador, pe numele lui adevărat Remus Ionuț Dumitrache (25 de ani), originar din Bacău, este primul concurent despre care am aflat că e pe listă. Tânărul s-a făcut remarcat la un alt reality-show, "Puterea dragostei", apoi a dat lovitura în muzică, interpretând manele sau piese de petrecere. Solistul a semnat anul acesta un nou contract cu Antena Stars pentru un nou reality-show, însă se pare că acesta va expira la sfârșit de an și va putea pleca la postul concurent.
SURVIVOR ROMÂNIA 2021 Ce alte vedete ar putea fi concurenți
Chiar el a declarat recent că va pleca din țară pentru o perioadă destul de lungă, iar acest proiect nu are nicio legătură cu muzica. Și cântărețul Pitt Leffer ar putea merge la "Survivor", el fiind fan înfocat al acestui show și pasionat de sport. Click! a aflat că la sfârșitul lunii decembrie expiră și contractele celor de la "Ferma: orășeni versus săteni" cu PRO TV, așa că și de acolo sunt "vânați" câțiva concurenți, printre care Anna Lesko, George Burcea sau Andreea Antonescu.
Citește și:
Jador s-a îndrăgostit de Ioana Filimon?
Jador şi Mario Fresh, bătuți în fața unui club din Mamaia! Motivul scandalului