Tiberiu Ceia, bolnav şi îndurerat la căpătâiul soţiei. Nu a suportat să vadă cum e îngropată iubirea vieţii lui

Ultima actualizare:
Lia Lungu a condus-o pe Anca Ceia pe ultimul drum
Lia Lungu a condus-o pe Anca Ceia pe ultimul drum

Anca Ceia, soţia celebrului interpret de muzică populară Tiberiu Ceia, a fost înmormântată vineri, 4 octombrie, în Timişoara. Ea s-a stins din viaţă în urma unei lungi şi dureroase bătălii cu o boală necruţătoare, iar artistul va fi nevoit să îşi ducă restul zilelor fără cea fără de care nu poate trăi, potrivit propriei declaraţii. Printre cei care au condus-o pe ultimul drum s-a numărat şi cântăreaţa Lia Lungu, care a oferit o scurtă declaraţie pentru Click!

Vineri, 4 octombrie a avut loc înmormântarea soţiei lui Tiberiu Ceia. Anca îşi va dormi somnul de veci în Timişoara, oraşul în care a fost profesoară zeci de ani. Tiberiu nu şi-a putut conduce soţia şi prietena cea mai bună pe ultimul drum din cauza unor probleme de sănătate care s-au agravat şi va fi nevoit să înveţe să trăiască fără cea care i-a fost alături timp de 52 de ani. În anul 2012, el vorbea deschis despre transformarea pe care au suferit-o sentimentele pe care le-a purtat soţiei sale de-a lungul timpului. Artistul dezvăluia că a ajuns la o concluzie clară: aceea că se completa perfect cu partenera sa, iar viaţa nu ar putea continua fără prezenţa ei. Iată ce declara, în 2012, pentru publicaţia Taifasuri.


    Tiberiu şi Anca Lia Lungu, la un recepţie organizată în cinstea lui Nicolae Ceauşescu, la Timişoara Foto:Arhivă personală
Tiberiu şi Anca Lia Lungu, la un recepţie organizată în cinstea lui Nicolae Ceauşescu, la Timişoara Foto:Arhivă personală

"În timp, am ajuns la concluzia că nu putem trăi unul fără altul, că ne completăm. Eram înţelepţi amândoi, dar mai ales soţia mea. Ea era cea care menţinea balanţa. Dacă vedea că eu am o perioadă dificilă şi nu putea să mă ajute din prima, mă lăsa în apele mele. Iubirea noastră din tinereţe s-a transformat într-o prietenie ce nu poate fi spulberată. Aşa că prietenia şi înţelepciunea, mai ales a femeii, sunt ingredientele ce ţin o căsnicie”, declara Tiberiu Ceia în aprilie 2012 pentru revista “Taifasuri”.

Cântăreaţa Lia Lungu
Cântăreaţa Lia Lungu

Lia Lungu a rememorat prima întânire cu Anca Ceia 

Printre persoanele care au condus-o pe Anca Ceia pe ultimul drum s-a numărat şi artista Lia Lungu. Ea a dezvăluit, pentru Click!, emoţiile pe care le-a trăit atunci când a lucrat pentru prima dată alături de aceasta şi şi-a reaminit, cu drag, de prietena sa. «Astăzi am fost să o conduc pe doamna Anca Ceia pe ultimul drum pământean. O cunosc de cand am făcut "botezul zborului" spre Cuba, împreună cu Tiberiu Ceia, în primul Turneu Artistic din viața mea. Atunci eu eram o tânără care bătea la porțile afirmării, iar Tiberiu Ceia era un "mamut" în muzica populară. Nu pot uita că m-a ajutat să imi depasesc emoţiile și m-a tratat în acel turneu ca şi cum am fi fost egali! Să îi fie Calea în Lumina Creatorului, Ancăi, soția lui Tiberiu Ceia», a declarat solista de folclor Lia Lungu pentru Click!.

Tiberiu Ceia şi Lia Lungu
Tiberiu Ceia şi Lia Lungu

Fiul şi soţia lui au venit din Croaţia pentru înmormântarea din Timişoara

Fiul lui Tiberiu şi soţia acestuia au venit din Croaţia pentru a fi alături de muzician în aceste clipe de cumpănă. Tot Lia Lungu a fost cea care a relatat un moment cu adevărat emoţionant care a avut loc la priveghiul Ancăi. De atâta durere, interpretul de folclor nu a putut să privească cum sicriul cu trupul neînsuflețit al femeii care i-a fost alături atâția ani, este băgat în groapă, astfel că nu a venit la cimitir, povara căzând pe umerii fiului său, Cristian. Care a venit în țară cu soția lui, Jeniffer, de origine americană.

Tiberiu şi Anca Lia Lungu, la un recepţie organizată în cinstea lui Nicolae Ceauşescu, la Timişoara
Tiberiu şi Anca Lia Lungu, la un recepţie organizată în cinstea lui Nicolae Ceauşescu, la Timişoara

Eu am fost şi ieri la priveghi, când a venit Înaltul Ioan Mitropolitul Banatului, care acolo, la Casa Funerară, a ținut el însuși slujba de pomenire. A fost impresionant, deoarece, dragul Tibi, se afla așezat pe scaun lângă catafalcul soției sale si, din cauza sanatatii (are probleme cu artrita), a stat tot timpul așezat. Înainte de a veni Înalt Preasfintitul, îmi spune: «Lia, eu cum să fac cât ţine slujba, că nu cred că pot sta în picioare»? Şi i-am spus: «Tibi, dragă, stai așezat și demn în durerea despărțirii de soția ta. Asa stau si văduvii americani, așezați lângă catafalcul soției lor». Și așa a stat. A fost impresionant. Eu am plâns tot timpul slujbei şi însuși Înaltul Părinte a lacrimat în timp ce slujea", ne-a mai declarat Lia Lungu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Cruise și Nicole Kidman (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner vlad gherman png
IOnela Prodan și Anamaria Prodan
Banner Monica Bârlădeanu
kate winslet jpg
banner claudia patrascanu png
dana rogoz 1 1 webp
naomi campbell getty jpg
banner magdalena chihaia png
image
actualitate.net
image
actualitate.net