Toma Caragiu ar fi împlinit 96 de ani. Ultima zi din viața lui, minut cu minut, și premoniția că moartea îi dădea târcoale

22 august 2021 12:12

Ultima actualizare: 13 noiembrie 2021 1:48

Toma Caragiu (21 august 1925 - 4 martie 1977)

Toma Caragiu, legendar, unic și iubit de toată România, ar fi împlinit 96 de ani pe 21 august. Ziua fatidică a cutremurului din 4 martie 1977 ni l-a răpit însă din galeria de aur de actorilor români. Iată cum a fost ultima zi din viața lui Toma Caragiu, minut cu minut.

Când a murit la doar 51 de ani, în devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Toma Caragiu era un actor de anvergură al Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra“ din Bucureşti. Extrem de popular pe scenă, pe micile şi pe marile ecrane, dar şi în viaţa de zi cu zi, Caragiu era în plină forţă creatoare şi juca, în acele zile, la Bulandra, în piesa „Lungul drum al zilei către noapte“, de Eugene O’Neill.

De-a lungul zilei de 4 martie 1977, Toma Caragiu a vorbit la telefon cu familia şi cu mai mulţi prieteni, iar unii dintre aceştia l-au şi vizitat. Deşi a fost invitat în oraş de diferite personalităţi, Toma Caragiu nu a vrut să îşi părăsească locuinţa, deoarece soţia lui i-a spus că îl va suna la ora 21.30. Şi, cum la acea vreme nu exista telefon mobil, singura modalitate de a comunica era telefonul fix, aflat în apartamentul de la etajul doi din blocul Colonadelor 3, în care marele actor locuia.

Din păcate, cutremurul din 1977 a avut loc la ora 21.22, iar în acel moment în casa lui Toma Caragiu se afla şi Alexandru Bocăneţ, regizorul care colabora cu marele actor român. Potrivit martorilor, apartamentul lui Toma Caragiu a rămas aproape intact, însă el a încercat să se salveze şi a ieşit din locuinţă, neştiind că acest gest va fi unul fatal. Pe 10 martie, trupul său a fost găsit sub ruine, iar o zi mai târziu a fost înmormântat la Cimitirul „Bellu“ din Bucureşti.

Cum a murit Toma Caragiu

Potrivit Historia.ro, cu ajutorul apropiaților care au supraviețuit seismului s-au putut reconstitui drumurile făcute de marele actor Toma Caragiu, pe 4 martie.

0ra 9.30 – Toma Caragiu se urcă în maşina personală, alături de soţie, şi pleacă din Bucureşti spre Periş.
Ora 12.00 – mărturiseşte că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase trist în receptor. De aceea, se hotărăşte să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă. Acolo, la prietenul său, râde, cântă, povesteşte, e în vervă, întreţine buna dispoziţie, joacă biliard. Seara urma să participe la o petrecere, alături de echipa de filmare ce realiza primul tur de manivelă al filmului „Iarba verde de acasă“.
Ora 15.00 – soţia sa, Elena Caragiu, se plictiseşte şi îl anunţă că intenţionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma Caragiu o priveşte mirat, iar ea îl întreabă: „Ce te uiţi aşa la mine de parcă ţi-ai lua adio? Te sun la nouă şi jumate acasă.“
Ora 18.30 – unul din oaspeţii aflaţi la Chiriţă se oferă să-l ducă pe Toma Caragiu la Bucureşti cu maşina sa. Sosiţi în faţa blocului, nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă la uşa liftului. Actorul locuia la etajul al II-ea.
Ora 19.15 – Toma îi telefonează sorei sale, Geti, ca să-i spună că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi şi o roagă să i-l trimită pe Dragoş, ca să ia pachetul.
Ora 19.22 – îl sună la telefon Cristian Popişteanu. După moartea lui Toma, acesta şi-a amintit despre conversaţia avută: „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ştiam că are atâtea de făcut în lungul său drum, doar vocea lui era mai stenică precum oricând, doar tandreţea, grija şi încurajările lui pentru refacerea sănătăţii mele erau mai copleşitoare ca până atunci. M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înştiinţa că joacă în «O scrisoare pierdută», duminică, 6 martie, la matineul de la Ora 10.00. Destinul intercepta ultima noastră convorbire. Doar m-a chemat pentru a mă anunţa că se pregătea pentru apariţia la o festivitate, sâmbătă seara.”
Ora 19.30 – îi telefonează lui Alexandru Bocăneţ, anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el, să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor.
Ora 19.35 – îl sună Nicolae Susan şi îl roagă să accepte să-i fie naş la apropiata-i nuntă. Toma îl pofteşte la el. „Voi trece pe la Ora zece cu fata…“, îi spune Susan.
Ora 19.50 – cineva sună la uşă. Actorul iese grăbit, din baie, cu halatul pe el. La uşă era nepotul Dragoş. Unchiul îl roagă să-l plimbe pe căţelul Puşi câteva minute.
Ora 20.00 – Dragoş revine cu Puşi. Toma este îmbrăcat în cămaşă roşie, în blugi prinşi cu o centură lată sub burtă şi încălţat cu ghetele lui de antilopă. Îi dă băiatului pachetul, iar acesta vrea să mai rămână în vizită. Unchiul îi spune că aşteaptă pe cineva şi că e destul de târziu pentru nepot, dar la insistenţele acestuia, Toma cedează şi îl mai lasă pe Dragoş să mai stea puţin.
Ora 20.10 – Toma coboară la barul „Continental” să cumpere apă minerală şi ţigări. Barul nu e deschis, însă, actorul, fiind de-al casei, şi iubit de toţi, e servit imediat.
Ora 20.25 – îl sună Sergiu Verona care-i propune să ia masa împreună la „Capşa”.
Ora 20.30 – soseşte Andu Bocăneţ, care-i dă vestea că primul său film, “Gloria nu cântă”, unde Toma are rol principal. Actorul pune pe masă o sticlă cu whiskey, toarnă în două pahare, pentru a ciocni în cinstea evenimentului, deşi Bocăneţ nu bea. Sunt amândoi în sufragerie.
Ora 20.40 – telefonează din nou Verona, care-i spune că a sosit la “Capşa “şi că îl aşteaptă acolo.
Ora 20.55 – se aude soneria. Sunt Nicolae Susan cu logodnica sa, poeta Doina Caurea. Toma face prezentările, le oferă scaune şi whiskey.
Ora 21.00 – ferm, unchiul îşi trimite nepotul acasă.
Ora 21.10 – îi telefonează Mariana Calotescu pentru a-i propune, în numele soţului ei, regizorul Virgil Calotescu, rolul principal în filmul „Un autobuz pentru moarte” devenit ulterior „Operaţiunea autobuzul”.
Ora 21.15 – sună telefonul. Mama lui Dragoş întreabă dacă băiatul a plecat de la Toma. „Şi tu ce faci, măgăruş?“ aşa îl alinta, iar Toma îi răspunde că mai are puţină treabă şi se duce la teatru.
Ora 21.22.22 – Bucureştiul se cutremură apocaliptic.

Plutonierul major Dinu, de gardă în faţa ambasadei Cehoslovace situată vizavi de blocul lui Toma Caragiu, a văzut cum blocul Colonadelor s-a prăvălit, ca într-un film în relanti, întâi partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Întreaga masă a clădirii s-a năruit. Apartamentul lui Toma, aflat la etajul al doilea, a rămas aproape intact.

În momentul cutremurului s-au ivit pentru Alexandru Bocăneţ şi Toma Caragiu trei posibilităţi: să rămână în casă, să iasă pe scara de serviciu, să coboare pe scara principală. În a şasea zi de la căderea cortinei de moloz peste bucureşteni, de sub ruine, din locul unde ar fi trebuit să fie scările blocului, a apărut claia de păr creţ şi grizonat a lui Toma. Vărul său, Nelu Adam, l-a luat în braţe. A fost îngropat a doua zi, pe 11 martie 1977, la Cimitirul “Bellu” din Bucureşti nu departe de cavoul lui Constantin Tănase.

Toma Caragiu și premoniţia morții

Cu doar patru zile înainte de cutremur, Toma scrisese ceva ciudat pe o fotografie de-a sa pe care i-o dăruise bunului său prieten Ion Caramitru, pe care-l alinta „Pino“, relatează Adevarul.ro. Caramitru este şi el aromân, cu rădăcini în satul lui Stere Gulea, comuna Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Dedicaţia lui Toma suna aşa: „Pino, când nu voi mai fi, abia atunci ai să ştii sau ai să afli cât am ţinut la tine“. Caramitru a fost intrigat: „Ce-i cu asta? Ai senzaţia că mori curând sau ce?“. Dând din mână, Toma a zis doar: „Lasă“. Umoristul Dan Mihăescu, cel care a scris celebrele scenete ale lui Toma, s-a confruntat şi el cu pesimismul actorului, care şi-a presimţit moartea. Şi lui i-a scris Toma o dedicaţie la Capşa, cu vreo cinci ani înainte, pe staniolul unui pachet de ţigări Dunhill: „Dacă posteritatea te va întreba, să ştii că tu ai fost cel mai iubit dintre prietenii mei“. „Ce, ai de gând să o mierleşti? Tu eşti machedon, trăieşti peste 100 de ani“, i-a zis Mihăescu. „Nu, nu, eu plec mai repede“, a dat din cap, convins, Caragiu. În februarie 1977, Dan Mihăescu cu Fănuş Neagu, Ion Băieşu, Teodor Mazilu şi alţi scriitori au mers acasă la Toma. Amintindu-şi episodul de la Capşa, Mihăescu a început să facă glume pe seama faptului că Toma se pregăteşte „să dea colţul“. „El ne-a lăsat să râdem, dar la urmă mi-a zis: «Se apropie, se apropie. Ceea ce ţi-am scris...»“, a povestit umoristul.

Toma Caragiu, biografia

S-a născut la 21 august 1925, la Argos Orestiko, în Grecia, într-o familie de aromâni. Când Toma Caragiu avea 4 ani, familia sa s-a refugiat la Ploiești. Acolo a copilărit și a făcut școală. ”Sunt ploieștean get-beget”, se mândrea actorul. Atras de teatru, Toma Caragiu este cooptat în trupa liceului, dar în 1945 se înscrie la Facultatea de Drept la îndemnul părinților. Abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București.

În 1965, marele regizor Liviu Ciulei îl cheamă la București, la Teatrul Bulandra, de la Teatrul de Stat din Ploiești, unde era actor și director. În lucrarea „Carte despre Toma Caragiu“, apărută în 1983, autorul Valentin Silvestru a încercat să măsoare cariera actorului. A reultat că: de la venirea a lui Toma Caragiu în Bucureşti şi până la momentul dispariţiei sale în cutremurul din 1977, trecuseră 4.500 de zile. În acest timp, actorul apăruse pe scenele teatrelor Bulandra, Naţional şi de Comedie de peste 2.000 de ori, în 20 de spectacole diferite, spectacole repetate timp de aproximativ 1.000 de zile. Jucase în 40 de filme, în 28 având şi rolul principal, ceea ce autorul cărţii cuantifica la 1.600 de zile de filmare şi 200 de zile de post-sincron.

La televiziune apăruse în 3 filme-serial, 10 show-uri şi alte câteva zeci de emisiuni. Numele său figura pe două discuri Electrecord, iar vocea sa fusese imprimată pe 50 de emisiuni din ciclul „Unda veselă“.

Cine nu a văzut și revăzut ”Brigada Diversă, BD, la munte și la mare”, ”Haiducii lui Șaptecai”, ”Actorul și sălbaticii”, ”Operațiunea Monstrul”? Toma Caragiu a fost un actor înzestrat, care ştia să acapareze, să subjuge şi să încânte spectatorii cu inteligenţa şi cu verva sa.