Toni Grecu, mărturii despre Covid și infernul de la Matei Balș: “Film de groază, cea mai dură experiență“

Ultima actualizare:

    Toni Grecu a trăit un adevărat coșmar
Toni Grecu a trăit un adevărat coșmar

A scăpat cu viață din infern! Toni Grecu (61 de ani) este unul dintre învingătorii în lupta cu nemilosul virus Covid-19. După trei săptămâni și jumătate, actorul s-a vindecat de coronavirus, asta după ce a trecut foarte aproape pe lângă moarte. Toni Grecu s-a aflat printre pacienții prinși în incendiul de la Matei Balș, în urma căruia și-au pierdut viața 19 oameni, 5 dintre aceștia în ziua incendiului, restul, după ce au fost transferați la alte spitale.

“Incendiul a fost la un etaj mai jos. Nu m-am speriat, am fost foarte lucid și asumat. A fost un moment groaznic, ardea ca în infern. Eu nu aveam aer și am mers două etaje pe jos, o asistentă îmi ținea butelia cu masca pe față și un paramedic mă ținea de cealaltă mână. Ei m-au ajutat să ies de acolo. Au venit pompierii, paramedicii se luptau cu focul, încercau să scoată oamenii de acolo. Situația era ca într-un film de groază. Spitalul ardea pe partea dreaptă, iar bolnavii trebuiau să meargă 150 de metri dintr-o parte în alta, în condițiile în care noi nu puteam face un singur pas. Am leșinat în ambulanță”, a povestit actorul de la Divertis, la Antena Stars.

Odată scăpat cu viață din infernul de la Matei Balș, Toni Grecu a fost mutat la Spitalul Pantelimon, unde i s-au făcut analizele. Apoi a fost transferat la Spitalul Monza, unde a petrecut ultimele zile de spitalizare. “După incendiu, după ce am ajuns la Monza, lucrurile au început brusc sa meargă favorabil, în nouă zile am ieșit din spital. În total am stat trei săptămâni și jumătate spitalizat. Eu patru săptămâni nu am făcut duș. Nu aveam aer să merg nici la WC. Urmam un tratament cu steroid, aveam o mare foame. Este cea mai dură experiență de viață pe care am trăit-o!“, a mai spus actorul.

“În cazul meu, boala a început violent”

Acesta a sfătuit pe toată lumea să nu ia în glumă virusul și să meargă la spital dacă temperatura crește peste 38 de grade Celsius. “Sunt ok acum, am depășit momentul. Covid-ul nu este o glumă. Acum depinde de om. Nici un om nu seamănă cu altul atunci când face boala. E marea încurcătură a doctorilor, ei aplică o schemă de tratament, la unii merge, la alții nu. Eu am stat patru zile acasă. În cazul meu, boala a început violent. Eu am avut trei zile de frison cu temperatura 37-37,5 și în a patra zi s-a făcut 38. Frisoanele de noapte au fost devastatoare. Eu am făcut furtuna de citokine acasă. Când am făcut 39 de grade am sunat la Salvare. Nu m-am panicat. Anticorpii mei au inflamat plămânii, în trei zile am ajuns la spital cu 50% saturație de oxigen. La spital aveam 92 saturație, primele zile saturația a fost bună. M-au pus pe scaunul de spital și nu m-au mai lăsat să mă ridic. Din momentul când am intrat în spital, am intrat pe oxigen. Într-o săptămână, starea s-a degradat sub tratament, nu mai puteam sta în picioare”, a povestit actorul infernul prin care a trecut, la Antena Stars.

Citește și:

Incendiul de la Institutul "Matei Balş": Anchetatorii au terminat cercetarea la fața locului. 33 de persoane au fost audiate

Cercetătoare ucisă de incendiul de la Institutul «Matei Balş»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image
actualitate.net
image
actualitate.net