Toți artiștii se mută pe Litoral vara aceasta
S-a dat startul la sezonul estival, aşa că mai mulţi artişti îşi pregătesc bagajele pentru Litoral, unde au prins contracte bănoase, în localuri. Anca Ţurcaşiu (47 de ani), Maria Buză (48 de ani), Mihai Constantinescu (71 de ani), Dinu şi Deea Maxer, dar şi Andra Gogan, ”vocea din desenele animate”, îi vor relaxa pe turişti.
”Vine vara, bine-mi pare, am parale-n buzunare” este deviza mai multor solişti care au fost solicitaţi să facă show, pe Litoral. Reporterii Click! au stat de vorbă cu artiştii care, de ani buni, fac naveta la mare, pe perioada sezonului estival.
Maria Buză are contract cu două localuri
Celebra actriţă Maria Buză se “mută” vara aceasta la mare. Cântăreaţa ne-a vorbit despre activitatea ei: “Am spectacole la «La vioara roz», dar şi la «Şarpele roz», din Mamaia. Nu ştiu momentan unde o să fiu cazată. Nu mai am plaja de la Mamaia. Acum sunt toată ziua pe drumuri, o zi sunt în Constanţa, una sunt la Bucureşti, o să văd cum o să mă descurc”.
Soţii Dinu şi Deea Maxer fac show la «Majestic»
Dinu şi Deea Maxer sunt nelipsiţi de la malul mării, de mai bine de zece ani. Au susţinut show-uri în mai multe staţiuni de pe Litoral, însă vara aceasta celebrul cuplu este aşteaptat la Mamaia. Dinu va cânta, iar Deea s-a specializat în dansul din buric: “Ştiu că ei au semnat deja contractul cu cei de la Hotelul «Majestic» din Mamaia, unde vor munci două luni, însă mai au oferte şi prin alte staţiuni”, ne-a declarat Dan Ghiţă, cu care Dinu colaborează.
Anca Ţurcaşiu cântă de 19 ani în Mamaia
Solista Anca Ţurcaşiu (47 de ani) este o altă prezenţă plăcută vara această pe litoralul românesc. Vedeta ne-a mărturisit că o să cânte la Hotelul «Majestic» din Mamaia, care i-a devenit ca şi a doua casă: “De 19 ani am spectacole în acelaşi loc, aşa că o să stau la mare trei luni”. Solista speră să prindă şi câteva zile de plajă, pentru a-şi bronza trupul de adolescentă.
Solistul Mihai Constantinescu, recital la Năvodari
Mihai Constantinescu, interpretul celebrei piese “O lume minunată”, de-abia aşteaptă să înceapă seria spectacolelor: “De patru ani cânt vara la Năvodari şi sunt încântat de asta. Aşa că la sfârşitul lunii iunie o să plec pe Litoral, unde o să stau două luni. Mâncarea şi cazarea sunt asigurate de organizatori, nu de mine. Merg de fiecare dată cu drag acolo pentru că vin copii frumoşi, familii care se bucură alături de mine şi de spectacolele mele”. El va fi însoţit, în această perioadă, şi de iubita lui, Simona, cu care are o relaţie de peste 20 de ani. Solistul ne-a declarat că nu se pregăteşte de nuntă nici anul acesta.
Solista Andra Gogan va preda cursuri de dans
Simpatica actriţă devenită celebră datorită colaborării cu Disney, pentru care pune voci în filmele de desene animate, va avea o vară fierbinte. „Voi fi la mare în perioada 24 iunie –1 septembrie, la Mamaia, la Hotel Phenicia, unde voi avea concerte în fiecare dimineaţă pe plajă, dar şi seara, la hotel. Tot acolo mai predau cursuri de dans şi filmez şi pentru sezonul 3 al serialului meu online „How to become popular at high school”.
Ileana Şipoteanu susţine recitaluri în Venus
Ileana Şipoteanu (49 de ani), stabilită în Constanţa, este o altă cântăreaţă care ştie să învioreze atmosfera, la petreceri. Vedeta susţine că anul acesta are agenda plină de spectacole, inclusiv pe litoralul românesc: “Am concerte la «Grădina Afrodita» din Venus, însă doar în weekend-uri. Cel mai probabil o să încep recitalurile pe 10 iulie. Nu o să mă cazez acolo, doar o să fac naveta”, ne-a declarat artista.