Tudor Chirilă, câştig de 20.000 de euro la Bursă

Ultima actualizare:

Chirilă este unul dintre foarte puţinele persoane din mediul artistic din România care investeşte în mod serios pe Bursă. Spre deosebire de afacerile altor cântăreţi sau actori, de regulă în sectorul producţiei (ca Florin Călinescu, în industria de echipamente optice) sau, mai des, în cel al serviciilor (nenumărate saloane de cosmetică, restaurante, cluburi sau chiar hoteluri), Chirilă îşi plasează banii în titluri de valoare cotate la Bursă.

În luna septembrie, relatează Ziarul Financiar, Chirilă a cumpărat aproape 14.500 de acţiuni BVB, la un preţ de 25 de lei pe titlu, pachet pe care l-a scos integral la vânzare după doar o lună şi jumătate, însă la 31 de lei pe titlu. Cu o rată a profitului de 24% în trei luni, Chirilă se poate felicita pentru o investiţie inteligentă.

Întrebat în ce va investi de acum încolo, Chirilă a afirmat că are în vedere plasamente pe bursele americane, probabil în acţiuni din sectorul IT (vedeta a mai deţinut în trecut un pachet de acţiuni Yahoo, pe care între timp l-a vândut). Investiţiile pe piaţa de capital americanăau fost de altfel şi primele plasamene de acest tip pe care le-a făcut cântăreţul, care şi-a început cariera de investitor în urmă cu cinci ani, cu suma de 5.000 de dolari americani. Potrivit vedetei, în prezent este consiliat de Cristian Sima, preşedintele casei de brokeraj WBS România.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
5a860439 57db 4acc ae5a 9efacfe444a4 jpeg
colaj j lo instagram png
banner Constantin Enceanu  jpg
Jador și Oana Ciocan se căsătoresc anul viitor foto: Instagram
colaj andreea esca instagram png
Când au apărut primele semne că Celia s-a despărțit de soțul ei
timothee chalamet kylie jenner oscaruri gettyimages jpg
image png
image
image