Tudor Sișu, îngrijorat pentru cei doi copii ai săi. «Nu vreau să trăiască ce am trăit eu în pușcărie»

Ultima actualizare:

    Tudor Sișu are o relație bună cu cei doi copii ai săifoto: arhiva personală
Tudor Sișu are o relație bună cu cei doi copii ai săifoto: arhiva personală

De când a ieșit din penitenciar, Tudor Sișu (43 de ani) este alt om! Anii petrecuți în detenție l-au schimbat total pe componentul trupei La Familia. Sișu este acum un tată responsabil, are doi copii și speră ca aceștia să nu treacă prin experiențele dure de viață cu care s-a confruntat el.

Tudor Sișu, fostul membru al trupei La Familia, a fost de trei ori la închisoare. Primele probleme cu legea au apărut în anul 2003. Tudor Sișu a ajuns pentru prima oară după gratii după ce polițiștii au descoperit droguri chiar în apartamentul artistului. A fost eliberat mai târziu, în octombrie 2005, pentru ca la doar 1 an distanță să ajungă din nou după gratii.

În 2006, Tudor Sișu a fost arestat sub acuzația de trafic de droguri. DIICOT a susținut atunci că artistul, alături de alte persoane, a vândut heroină în București. Dacă în primele două dăți artistului nu i-a fost atât de greu în penitenciar, a treia oară când a fost încarcerat Sișu a simțit dorul de cei doi copii ai săi.

„Când au început problemele mele, mama nu mai era în țară, nici nu a știut prima oară că am intrat la pușcărie. Mama a fost contra acestei chestiuni cu drogurile. Nici nu m-a  vizitat la închisoare. Lucrurile prin care am trecut eu, nici măcar nu sunt cele mai grave. Ce vor trăi copiii mei va fi mai grav. Nu aș vrea ca ei sa aibă parte de vrei experiență traumatizantă ca mine. Cel mare are 13 ani. Noi acum trăim o alienare mintală, rasa umană e alienată mintal în proporție de un sfert, restul sunt forțați economic să accepte. Oamenii acum fug de durere, nu trebuie să fugi de ea. Cred în progresul bazat pe durere, dar și pe bucurie. În ziua de azi lumea nu mai crede în nimic, trăiesc anesteziați oamenii. Niciodată nu am fost anesteziat, decât poate fizic. Mi-am asumat riscuri tâmpite. Știam ce mi se va întâmpla. Eram obosit prima oară când am fost la pușcărie”, a declarat rapperul, în emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D.

Citește și:

Tudor Sișu, confesiuni după șase ani de pușcărie! «Mama nu a venit niciodată să mă vadă la închisoare»

Tudor Sișu are doi copii cu două femei diferite. Aceștia locuiesc în prezent cu mamele lor, însă solistul se înțelege bine cu ei. În 2013, ultima sa soție, Cătălina, a cerut ordin de restricție pentru că Sișu fusese violent cu ea și cu copilul lor. 

„La Familia” s-a format ca trupă în anul 1996, pe străzile din zona Sălăjan a cartierului Balta Albă, București, avându-i ca membri pe Dragoș „Puya” Gărdescu și Tudor Sișu. Cei doi au avut o ascensiune rapidă, au lansat hit după hit și au fost implicați în mai multe scandaluri de-a lungul anilor.

Citește și:

EXCLUSIV Sişu vrea să facă dovada că este tatăl copilului fostei soţii

EXCLUSIV Fosta soţie vrea să-l bage pe Sişu la puşcărie!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Banner Silviu Biris
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net