Ultima dorință a lui Carmen Galin: înmormântare secretă, fără colegi de breaslă și presă

Ultima actualizare:

    Ultima dorință a lui Carmen Galin a fost o îmormântare discretă, departe de presăFoto: Adevărul
Ultima dorință a lui Carmen Galin a fost o îmormântare discretă, departe de presăFoto: Adevărul

Exact așa cum și-a trăit și viața din ultimii săi ani, tot așa, în discreție, a vrut să ne și părăsească. Carmen Galin le-a dat de înțeles apropiaților săi, înainte de a muri, că și-ar dori ca ei să îi organizeze o ceremonie extrem de restrânsă atunci când va fi condusă pe ultimul drum.

Actriţa Carmen Galin, care a murit vineri, 13 martie, cu o zi înainte de a împlini 74 de ani, a dorit ca funeraliile sale să se desfăşoare într-o discreţie absolută. Acestea fiind zise, nici măcar toți membrii familiei sale nu cunosc detaliile ceremoniei funerare. 

Carmen Galin, îmormântare discretă cu cel mult 4 persoane

Surse apropiate actriței însă, au dezvăluit că la înmormântarea acesteia nu vor fi prezente decât 4 persoane. Acest lucru nu pentru că Carmen Galin nu ar fi fost iubită sau apreciată, ci pur și simplu pentru a-i respecta ultima dorință, informează Adevărul. De asemenea, nici colegii săi de breaslă nu cunosc vreun detaliu legat de momentul în care actrița va fi condusă pe ultimul drum. 

Carmen Galin a murit cu o zi înainte de a împlini 74 de ani
Carmen Galin a murit cu o zi înainte de a împlini 74 de ani

Mesajele de adio ale celor ce au cunoscut-o pe Carmen Galin

Chiar dacă nu vor fi prezenți la ceremonia de înmormântare însă, mulți dintre cei care au cunoscut-o pe Carmen Galin și au lucrat cu ea au ținut să își prezinte sincerele condoleanțe prin intermediul unor mesaje emoționante publicate pe rețelele de socializare.

„Ne-a părăsit Carmen Galin, o actriţă exceptională, un suflet nobil, un om extraordinar. Drum lin către stele, Carmen! Dumnezeu să te aibă-n paza Sa!", a fost unul dintre zecile de mesaje, semenat de Nicu Alifantis, prieten al artistei.

„Se spune de prea mulţi actori că au fost mari atunci când mor, dar Carmen chiar a fost o mare actriţă, cu un instinct care pătrundea direct la sursa rolului, cu o intuiţie dublată de inteligenţă şi un curaj dement de a-şi expune emoţia”, este și o mică parte din mesajul regizorului Andrei Șerban, alături de care Carmen Galin a colaborat.

Carmen Galin, anii de teatru și distincțiile primite

Carmen Galin a fost actriţă a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, apoi a Teatrului Naţional din Bucureşti. A jucat în peste 25 de filme artistice şi de televiziune, între acestea - ”Ilustrate cu flori de câmp” (1975), de Andrei Blaier, ”Tănase Scatiu” (1976), de Dan Piţa, şi ”Zîmbet de soare” (1987), de Elisabeta Bostan. 

A jucat pe scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1967-1970), Teatrul Naţional din Cluj-Napoca (1970-1975), Teatrul Mic din Bucureşti (1975-1990) şi Teatrul Naţional Bucureşti (1990-1995).

Între rolurile de film şi teatru pe care le-a interpretat de-a lungul timpului, se numără acrobata Fanny Marcelloni din ”Saltimbancii“, Cristina din ”Faleze de nisip“ (1983, regia Dan Piţa), Sita, surdomuta din ”Tănase Scatiu“ (1976, regia Dan Piţa), una dintre soţiile profetului, personajul negativ din ”Profetul, aurul şi ardelenii“ (1978), Pica, fiica personajului titular din ”Bietul Ioanide“ (1980, ecranizare după George Călinescu), avocata B. B. Mirea din ”Secretul lui Nemesis” (1987, regia Geo Saizescu), dar şi Electra din ”Trilogia antică“ a lui Andrei Şerban.

În 2016, a primit premiul de excelenţă la gala celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. În 1995, actriţa s-a retras complet din activitate şi din viaţa publică, dedicându-se cu discreţie unor acţiuni umanitare. În 2016, a primit premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net