Un cântăreţ de la noi se îmbracă în fustă veche de 50 de ani
Îl cheamă Viorel Pop, are 31 de ani, este căsătorit, are o fetiţă şi, din când în când, se îmbracă în fustă. Nimeni nu se uită ciudat la el, dimpotrivă, toţi îl admiră şi îl aplaudă.
Fusta artistului nu este una obişnuită. Face parte din costumul popular specific Ţării Oaşului şi este foarte asemănător cu portul dacilor. „Costumul meu este compus din gaci, cămaşă, laibar, curea şi clop, cizme de lac. L-am primit de la bunica soţiei mele, a fost prea puţin purtat în ultimii 20 de ani. Materialul fiind de foarte bună calitate, se poate spăla în maşina de spălat, cu un detergent bun”, mărturiseşte Viorel. Un astfel de costum este evaluat la circa 10.000 de lei, iar interpretul de muzică populară mărturiseşte că se simte în el ca „un dac liber”.
Cei care poartă un astfel de costum trebuie să fie cu băgare de seamă. Gacii sunt legaţi pe corp cu o sfoară de cânepă, în loc de curea, şi nu se ştie când pot să alunece. „Personal nu am avut experienţe neplăcute, dar s-au întâmplat altor colegi de-ai mei. La o nuntă, în grabă, cineva nu a legat cum trebuie sfoara şi a rămas în izmene”, povesteşte cântăreţul, care şi-a propus să scoată din „lada de zestre a Oaşului” muzica şi tradiţiile locului.