«Unul dintre băieții adoptați cântă la tobe, celălalt are talent de solist»

Ultima actualizare:

    Bodo de la Proconsul este în al nouălea cer că fiii lui îi calcă pe urme
Bodo de la Proconsul este în al nouălea cer că fiii lui îi calcă pe urme

Bogdan Mihai Marin (48 de ani) alias Bodo de la Proconsul e fericit că în urmă cu o lună el şi Loredana, soţia sa, au rezolvat cu actele pentru adopţia a doi frățiori, în vârstă de 3 și 4 ani.

“Sunt fraţi şi ne-au făcut să ne simţim cu adevărat fericiţi şi împliniţi”, ne-a destăinuit Bodo, care e convins că micuții îi vor călca pe urme. Uneori, cântărețul îi mai ia pe băieţi la repetiţii sau la înregistrări.

Loredana are grijă  de mezinul familiei
Loredana are grijă de mezinul familiei

„Unul cântă cu vocea şi unul la tobe. Sunt foarte talentaţi şi nu au primit până acum reclamaţii de la vecini. Din contră, chiar i-au încurajat să cânte”, ne-au povestit surse apropiate interpretului.

Bodo își plimbă băiatul  cel mare cu bicicleta
Bodo își plimbă băiatul cel mare cu bicicleta

Solistul se împarte între familie, concerte şi repetiţii, dar se ocupă şi de restaurantul pe care îl are în centrul Capitalei, cu specific grecesc. Bogdan mai are un fiu, din prima căsnicie, pe Alexandru, în vârstă de 26 de ani, care locuiește cu mama lui, în America. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gheorghe jpg
image png
foto png
image png
image png
denise rifai instagram jpg
banner pavel stratan png
banner ornela pasare jpg
image
image