Valentina Pelinel a slăbit pentru Borcea cu program de armată

Ultima actualizare:

    Valentina a  sfidat frigul,  de dragul  frumuseţii
Valentina a sfidat frigul, de dragul frumuseţii

E frumoasă de la Mama Natură, însă este necesar să-şi întreţină formele cu sport şi cu o alimentaţie corectă, mai ales că a născut. Iată că la început de an, Valentina Pelinel a intrat în cantonamentul desfăşurat sub atenta îndrumare a profesoarei Luminiţa Nicolescu. În şase zile, eleva a dat jos trei kilograme.

Pelinel mănâncă sportul pe pâine, chiar dacă are dimensiuni de fotomodel. La 36 de ani îşi păstrează încă constituţia atletică şi nu zice ”nu”, atunci când Luminiţa Nicolescu, sau profa de sport a vedetelor, spune ”Hai să ne mişcăm”.


    Valentina, alături  de colegele ei  şi de profa de  sport a vedetelor
Valentina, alături de colegele ei şi de profa de sport a vedetelor

De când s-a întors din America, Valentina se antrenează în sala acesteia şi este prezentă la aproape toate cantonamentele pe care le organizează prin ţară, la munte şi la mare. De data aceasta, alinierea grupului de doamne a avut loc la munte, la Sinaia, într-un resort de lux, iar Valentina a fost însoţită de fiul ei, Milan, şi de bona lui.


    L-a luat la Sinaia  şi pe fiul ei, Milan
L-a luat la Sinaia şi pe fiul ei, Milan

Nu a fost o vacanţă cum ar crede unii, ci militărie în toată regula căci de vineri până miercuri profa a scos untul din ele, cu patru antrenamente pe zi, adică cinci ore de sport. Programul a fost strict, ca de armată, cu înviorarea la prima oră. ”La ora 8 dimineaţa, începeam cu alergare, exerciţii în aer liber timp de  o oră. După ora 9.00 luam micul dejun, care conţinea legume, crudităţi, fresh de grepfruit şi eventual un ou fiert sau cafea. Apoi mergeam cu toţii la hotel.  De la ora 11.00 la 12.30 mergeam la sala de fitness unde făceam exerciţii combinate, yoga, tae bo, apoi o oră de înot încontinuu,  în piscină. La ora 2-3.00 aveam prânzul.  Ou şi salată grecească, sau salată cu ton. Cine voia o supă, putea să-şi ia, însă nu trebuia să conţină făinoase.

simeon stalpnicul png

După masă, urma o oră de odihnă, iar la şase seara urma un antrenament de o oră. La ora 20.00 ne întâlneam cu toate şi beam doar ceai. Atât!”, a declarat pentru Click! profesoara Luminiţa Nicolescu. În acest cantonament, care a costat 100 de euro şi a durat şase zile, Valentina Pelinel s-a întors mai energică, dar şi mai uşoară cu cel puţin 3 kilograme. Fetele au fost atent supravegheate de Milan, singurul bărbat din grup. ”Bebele Valentinei a fost foarte drăguţ, iar fetele s-au purtat  frumos, fiind supravegheate de unicul bărbat din gaşcă”, ne-a mai spus Valentina.

Adina Buzatu a făcut pătrățele cu ceai

simeon stalpnicul png

Cunoscuta stilistă Adina Buzatu merge în mai toate cantonamentele de frumuseţe organizate de antrenoarea de fitness Luminiţa Nicolescu. În vara lui 2015 s-a desfășurat la Năvodari, pe o perioadă de 8 zile. „Eu merg de ani de zile în cantonamentele Luminiţei. E foarte solicitant, dar te întorci de acolo cu pătrăţele pe abdomen, ceea ce nu poţi obţine dintr-un stil de viaţă normal. Nu am avut carne, proteinele ni le luam din lactate. Dimineaţa mâncam un ou şi legume, la prânz legume cu ciuperci, dar foarte bine făcute, nişte reţete extraordinare. Ultima masă era la ora 15.00, după care doar ceaiuri. Eu nu am simţit foamea. Păi dacă îţi umfli burta cu un litru de ceai, ce să mai simţi nevoia de mâncare?!”, spunea Adina.

Iuliana Marciuc a slăbit cu sirop de arțar

simeon stalpnicul png

Vedeta TVR, Iuliana Marciuc, a fost cinci zile la mare, în cantonamentul de slăbit de la Costinești organizat de Luminița Nicolescu. Anul trecut, prezentatoarea s-a bucurat de o vacanță, în care s-a ocupat doar de silueta ei și ne-a dezvăluit rețeta secretă în materie de slăbit. A avut câte trei antrenamente pe zi și a băut doar sirop de arțar (n.r. – o sticluţă de 250 ml costă 40 de lei). Iuliana ne-a spus că se amestecă 500 ml de sirop de arțar cu apă plată și timp de cinci zile se consumă doar această băutură. ”Oricum, pe parcursul acestor zile, nu îți este foame deloc”, a spus Iuliana Marciuc pentru Click!

Alegeri parlamentare 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles, Prințul William, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner adda png
lily collins profimedia jpg
Banner Romanița Iovan
Banner Constantin Enceanu
cub ioana ginghină animat gif
cub theo rose png
Banner Anamaria Ferentz
Banner Dan Negru
image
actualitate.net
image
actualitate.net