Valentina Pelinel şi-a recuperat silueta după nașterea gemenelor

Ultima actualizare:

    Valentina a venit  cu fiul ei la un  eveniment monden
Valentina a venit cu fiul ei la un eveniment monden

A născut în urmă cu trei luni, mai precis pe 1 martie, două fetițe superbe, pe care le boteza Maria Indira și Maria Rania. Valentina Pelinel a reușit rapid să își revină la formele inițiale, și asta datorită sportului. Luminița Nicolescu a început antrenamentele cu frumoasa blondină.

Valentina Pelinel, alături de Milan, fiul ei
Valentina Pelinel, alături de Milan, fiul ei

”A început ușor. Nu se recomandă exerciții prea grele în perioada asta, sunt antrenamente specifice pentru perioada postnatală, și evităm expunerea abdomenul inferior. Lucrăm brațele și picioarele. Valentina nu s-a îngrășat prea tare, ea a avut doar burtică, așa că revenirea la greutatea de dinainte a fost foarte ușoară. Trebuie să ținem cont că a făcut mișcare până în ultima  săptămână de sarcină și e un om echilibrat. Ne pregătim pentru cantonamentul de la munte, unde vom face exerciții timp de 16 zile, însă Valentina nu ne însoțește de data aceasta. În acest cantonament programul prevede 3-4 antrenamente pe zi, și pierderea a 6-8 kilograme. E un program sănătos și eficient”, a declarat Luminița Nicolescu pentru Click! 

Valentina Pelinel a născut gemene în 1 martie

Valentina Pelinel (38 de ani) a născut două fetițe perfect sănătoase chiar de 1 martie, la o clinică privată din Capitală! Soția lui Cristi Borcea și-a strâns fetițele în brațe, dar, din păcate, tăticul nu a putut fi prezent la fericitul eveniment. Fostul acționar dinamovist a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor plajelor din Mamaia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oana radu colaj facebook jpg
baza stanga 1 jpg
banner tavi clonda png
Richard Chamberlain in 2017  Foto Profimedia jpg
Marina Almășan, sursă de inspiratie pentru bucătari jpg
Cum se simte Octavia Geamănu după vacanța din Egipt din care s-a întors cu viruși!
Dan Negru, foto Facebook jpg
banner bfw jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net