Valentina Pelinel, totul despre sarcina cu gemene și pregătirile pentru naștere

Ultima actualizare:
Şi sora ei, Lavinia,  este mămică de gemene
Şi sora ei, Lavinia, este mămică de gemene

La finalul lunii viitoare, familia Valentina Pelinel-Cristi Borcea se va mări cu încă doi membri. Frumoasa blondină va aduce pe lume două fetiţe, iar pentru că lucrurile vor fi la dublu, ea s-a organizat din timp. A cumpărat hăinuţe şi a mobilat camera prinţeselor care vor primi numele Maria.

Au mai rămas câteva săptămâni până când îşi va cunoaşte fetiţele, iar Valentina Pelinel şi Cristi Borcea sunt tare nerăbdători. Au făcut şedinţe foto, au mers împreună la controalele medicale ca să le audă bătăile inimilor, iar acum sunt pe ultima sută de metri cu amenajarea camerei gemenelor. După vacanţa pe care au petrecut-o la munte, s-au întors cu multă energie şi cu chef de shopping.  Deja au cumpărat lucruşoarele pentru micuţe, dar şi mobilierul necesar bebeluşelor.

”Valentina mai are o lună şi un pic până va naşte. Au comandat deja mobilierul, totul la dublu. Adică două pătuţuri, două dulapuri, două mese de înfăşat. Au cumpărat şi hăinuţe, însă nu foarte multe aşa cum au procedat cu Milan. În ceea ce priveşte camera, ca şi culoare vor merge pe ceva neutru, clasic, un bej sau alb, nicidecum roz”, au declarat surse din preajma celebrei mămici.

Au cumpărat deja mobilierul bebeluşelor


    Şi sora ei, Lavinia,  este mămică de gemene
Şi sora ei, Lavinia, este mămică de gemene

Deşi poartă în pântec două suflete, Valentina nu s-a îngrăşat foarte mult, ci doar burtica s-a rotunjit mai mult ca la sarcina anterioară. Totuşi, Valentina nu şi-a schimbat garderoba, se mişcă bine, e activă şi merge la sală. ”Fac şi acum sport, exerciţii uşoare cu profa Luminiţa Nicolescu. Mai merg şi la masaj şi la câte un tratament pentru hidratarea facială, dar destul de rar pentru că nu am timp. În ceea ce priveşte garderoba, nu mi-am cumpărat prea multe, ci doar câteva chestii care să ţină burtică. Mă mai servesc de la domnul Cristi cu geci, cu pulovere sau treninguri”, a declarat pentru Click! Valentina Pelinel. Ambele fetiţe vor fi botezate Maria, dar vor avea şi alte două nume, diferite. Valentina şi Cristi Borcea au considerat că aşa pot să îi mulţumească Maicii Domnului pentru minunea cu care i-a binecuvântat, aceea de a fi părinţi de gemene. După cum se ştie, afaceristul îşi dorea foarte mult o fetiţă, aşa că va avea două dintr-un foc. După ce va naşte, Valentina va apela la ajutorul Laviniei, sora ei. Şi aceasta este mămică de gemene,  micuţele având un an şi o lună. 

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net