Valentina Pelinel vorbește deschis despre sarcină

Ultima actualizare:
Valentina Pelinel (35 de ani) a făcut exerciții fizice în platou, alături de Oana Turci și antrenoarea ei, Luminița Nicolescu
Valentina Pelinel (35 de ani) a făcut exerciții fizice în platou, alături de Oana Turci și antrenoarea ei, Luminița Nicolescu

Valentina Pelinel (35 de ani) a anunțat, la începutul acestui an, că este însărcinată cu primul ei copil. În presă s-a speculat că tatăl pruncului ei ar fi Cristi Borcea, însă frumoasa vedetă nu a confirmat niciodată aceste speculații.

La aproape două săptămâni după ce a făcut marele anunț, Valentina a vorbit, pentru prima oară, despre sarcina ei. Fostul manechin a apărut în emisiunea Oanei Turcu de la Antena Stars, unde i-a povestit prezentatoarei despre experiența ei de până acum.

Valentina a mărturisit că totul merge bine și că este încântată de felul în care au decurs lucrurile până acum. „Am o sarcină ușoară. N-am avut stări de rău deloc, fac mișcare, fac sport”, a mărturisit vedeta. Mai mult, blonda a declarat că sarcina merge atât de bine, încât îi pare rău că nu a avut această experiență mai devreme: „Văzând ce minunat e și totuși având o sarcină atât de ușoară, îmi pare rău că n-am făcut mai devreme (un copil, n.r.)”.

Și chiar dacă nu a avut simptome neplăcute, Valentina a avut câteva pofte neobișnuite. „Mănânc normal, dar mănânc mai mult, într-adevăr. (...) Simt nevoia să mănânc banane, ceea ce nu mâncam înainte”, a explicat vedeta.

Valentina a mărturisit că a luat decizia de a rămâne însărcinată abia acum, la vârsta de 35 de ani, pentru că așa a simțit. „Nu mi-a sunat acel ceas biologic, cu toate că îmi plac copiii foarte mult, copiii sunt lipiți de mine (...), dar nu-mi sunase ceasul biologic, eu sunt o fire copilăroasă”, a mărturisit ea.

Mai mult decât atât, vedeta a infirmat și speculațiile conform cărora ar fi fost nevoită să facă tratamente de fertilitate pentru a rămâne însărcinată. „Niciodată n-a fost cazul să stau pe la clinici, cum se speculează, și să încerc să fac copii și să nu-mi iasă”, a mai spus ea.

Deși a acceptat să discute despre sarcina ei, Valentina a mărturisit că nu răspunde la acuzații. „Oricine se poate găsi, la un moment dat, să te provoace. Dacă ești deștept și cumpătat și înțelept, nu răspunzi”, a explicat ea, dând de înțeles faptul că nu va dezvălui dacă Borcea este sau nu tatăl copilașului pe care îl poartă în pântece.

Face exerciții în timpul sarcinii

În platoul emisiunii prezentate de Oana Turcu, Valentina a venit însoțită de instructoarea ei de fitness, Luminița Nicolescu, iar pe tot parcursul filmării, cele două au făcut exerciții fizice. Frumoasa vedetă face tot posibilul pentru a se menține în formă în timpul sarcinii.


    Valentina Pelinel (35 de ani) a făcut exerciții fizice în platou, alături de Oana Turci și antrenoarea ei, Luminița Nicolescufoto: captură Antena Stars
Valentina Pelinel (35 de ani) a făcut exerciții fizice în platou, alături de Oana Turci și antrenoarea ei, Luminița Nicolescufoto: captură Antena Stars

Cu toate acestea, se pare că exercițiile nu au scopul de a o face pe vedetă să pară mai slabă sau să îi camufleze burtica de gravidă. Dimpotrivă, întrebată dacă va purta o vestimentație care să nu lase pântecele la vedere, Valentina a răspuns negativ. „Eu nu vreau să mă ascund”, a declarat ea.

Cât despre copilaș, nu are prea multe planuri pentru cel mic. Chiar dacă susține că nu este superstițioasă, vedeta așteaptă să își vadă bebelușul sănătos, iar abia apoi se va ocupa să-i asigure tot ceea ce are nevoie. „Mă rog la Dumnezeu să fie sănătos. (...) Nu fac niciun plan, las lucrurile să curgă, o să încerc să fiu o mamă bună”, a mai explicat vedeta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net