Viorel, ex-3rei Sud Est, are restaurant lângă baza de la Kogălniceanu
La "Casa Rustică" obişnuiesc să vină americanii de la baza militară Mihail Kogălniceanu.
„Le place la mine la restaurant pentru că totul este tradiţional. Cel mai des comandă platoul casei, tochitură dobrogeană, pastramă de oaie, pălincă şi vin la carafă. Ca desert, le plac papanaşii şi clătitele", ne-a povestit Viorel Şipoş.
Militarii nu mănâncă peşte şi nici nu fumează în local.
La subsol, este crama, unde vinul luat direct de la producători gâlgâie în butoaie imense. La parter, Viorel îşi întâmpină personal clienţii. Sus, la etaj, este restaurantul, mobilat rustic.
Pe pereţii au fost decoraţi cu obiecte strânse din perioada turneelor: o roată, două viori, masca ţăranului, blănuri, farfurii. „Încă de când călătoream, ştiam că voi face restaurantul şi am adunat tot ce a fost rustic, din Moldova, din Târgu Mureş, Braşov şi Ardeal", ne spune Viorel.
În timpul săptămânii vin în special tineri, iar în weekend militarii. „Ei au un program foarte strict şi trebuie să fie la o anumită oră în bază, însă vin cu drag în weekend", ne-a mai spus patronul localului.
Preţurile sunt accesibile, adaptate vremurilor de criză. O tochitură dobrogeană poate fi comandată în schimbul sumei de 20 de lei, iar o pălincă costă doar 7 lei.
Afacere de familie
Despre afacerea lui, Viorel spune că a pus mult suflet şi că nu reuşea fără ajutorul familiei. „Lucrăm cu toţii: mama, tata, sora şi eu. Punem murăturile împreună, sădim în grădină, sora mea este bucătarul şef, dar şi administratorul firmei, eu mă ocup de manageriat, eu sunt idiotul cu idei. Când este foarte aglomerat, servesc şi eu, mai ajut şi la bucătărie", spune, zâmbind, Viorel, făcându-ne o demonstraţie de îndemânare.