Virginia Rogin povestește cum și-a crescut fiul singură: «I-am fost și mamă și tată»

Ultima actualizare:
Virginia Rogin, alături de Iuliana Luciu, în „Inimă de țigan”
Virginia Rogin, alături de Iuliana Luciu, în „Inimă de țigan”

Actrița Virginia Rogin a vorbit despre viața sa de familie, povestind, în cadrul unei emisiuni, despre relația frumoasă pe care o are cu fiul ei, care îi este și un prieten de nădejde.

Îndrăgita actriţă Virginia Rogin, cunoscută în special pentru rolurile interpretate în seriale precum „Inimă de ţigan”, „Aniela” sau, mai nou, „Fructul oprit”, a împlinit recent vârsta de 67 de ani, însă n-ai zice! Artista se bucură în continuare de frumoasa prietenie pe care o are cu Carmen Tănase, colega ei de filmări, cu care împărtășește bune și rele de peste 30 de ani.

Virginia Rogin și Carmen Tănase sunt bune prietene
Virginia Rogin și Carmen Tănase sunt bune prietene

„Noi avem o relație veche de prietenie. Ne-am cunoscut la teatru, în urmă cu 30 de ani. Am jucat mult împreună și în seriale, și pe scena teatrului. Am fost alături și la bine, și la rău, tot timpul, și sper să fim așa până la capăt”, mărturisea Virginia Rogin în urmă cu ceva vreme. 

Virginia Rogin, despre relația bună pe care o are cu fiul ei 

Totuși, ceea ce nu știe nimeni, este că Virginia Rogin îl tratează și pe fiul ei ca pe un bun prieten, cei doi având o relație specială și extrem de legată. 

Invitată în cadrul emisiunii„Refresh by Oana Turcu”, difuzată de Antena Stars, Virginia Rogin a povestit despre legătura pe care o are cu băiatul ei, având în vedere că a fost nevoită să-l crească singură de la o anumită vârstă.


    Virginia Rogin, alături de Iuliana Luciu, în „Inimă de țigan”Foto: Facebook
Virginia Rogin, alături de Iuliana Luciu, în „Inimă de țigan”Foto: Facebook

„Fiul meu este marele meu prieten şi, înainte de a deveni marele meu prieten, a fost micul meu prieten. Tatăl lui a murit când el a avut 14 ani și practic l-am crescut singură. Eu nu am nicio rudă în Bucureşti, toate rudele mele sunt în Moldova și nu e ușor. I-am fost și mamă și tată. Spun deseori că nu am avut noroc la bărbaţi, dar am avut noroc la copil.

Ceea ce, până la urmă, e esenţial, că poți să ai toate bogăţiile din lume, poţi să ai totul, dacă nu îți este bine copilul, nu ești împlinit tu, că noi ne împlinim în primul rând prin copiii noștri. Dacă ei nu sunt bine, nu îți aduc bucuria lucrului împlinit, tu ești sărac! Ceva în interiorul tău este văduvit. Până la urmă, bărbații trec și vin, dar copilul este al tău”, a susținut Virginia Rogin. 

Virginia Rogin a fost căsătorită opt ani

Așa cum singură a dezvăluit, în iubire nu a avut însă prea mult noroc. A iubit timp de patru ani un coleg de facultate, dupa care viața i-a adus în cale barbatul cu care s-a căsătorit. Cei doi au divorțat însă după opt ani de mariaj, din care a rezultat băiatul lor, Andrei. „N-am avut noroc la bărbați, dar am avut noroc la copil bun, ceea ce e esențial”, explica îndrăgita actriță în urmă cu ceva vreme. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net