VIDEO Dana Nălbaru le-a dat ţeapă băieţilor de la Proconsul, la revenirea în muzică după doi ani de pauză

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După doi ani de absenţă de pe piaţa muzicală, trupa Proconsul a revenit în forţă, cu o serie de surprize pentru fani. Joi seară, într-un concert de aproape două ore, Bodo şi colegii lui şi-au lansat cel mai recent album, „No Matter What". Evenimentul a avut loc la „Berăria Hanul cu Tei", într-un cadru intim, fanii prezenţi fiind în mare măsură prietenii formaţiei.

De cum a intrat în local, Bodo a salutat pe toată lumea şi s-a purtat cu cei prezenţi de parcă se ştiau de o viaţă. În jurul orei 23.00, acesta a urcat pe scenă şi a dat startul „petrecerii". După ce au ridicat publicul în picioare cu melodii consacrate, precum „Cerul", „Altceva" şi „Te visez", Traian, Robert, Valerică, Liuba, Dragoş şi Bodo au schimbat tonul, trecând la piese de pe noul material discografic.

Concert Proconsul la Berăria Hanul cu Tei - 25 aprilie 2013

simeon stalpnicul png

Fanii au fost surprinşi cu duete inedite, alături de Proconsul, urcând pe scenă Carmen Dincă, fosta componentă a trupei Camioane-n mulţime, Lucia Dumitrescu, dar şi băieţii de la El Proyecto. Împreună cu aceştia, Bodo şi colegii lui au realizat cel mai recent single al trupei, „No Matter What", cel care dă şi numele albumului. „Colaborarea cu ei a fost o provocare pentru mine, flowul nefiind stilul meu. Dar mă bucur mult că a ieşit bine şi e pe primul loc în topuri", a declarat Bodo.

simeon stalpnicul png

Marea absentă a serii a fost Dana Nălbaru care, deşi cântă alături de Proconsul piesa „Fără tine", nu a putut să ajungă la concert. După două ore de muzică live şi atmosferă relaxată, Bodo şi-a luat la revedere de la fani, în aceiaşi manieră în care a deschis showul. „Al vostru prieten pentru totdeauna, Bodo", iar aplauzele au făcut ca trupa să mai cânte o melodie.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
Banner lidia buble
banner ilinca vandici png
banner andreea esca png
corina danila jpg jpeg
banner irinel columbeanu png
britney spears sam asghari getty  jpg
sofia vergara costum baie verde instagram jpg
banner jesica zamfir png
image
actualitate.net
image
actualitate.net