110 capete de acuzare pentru trei români, în Australia

110 capete de acuzare pentru trei români, în Australia

Ultima actualizare:

    Opt persoane au fost reţinute
Opt persoane au fost reţinute

Trei infractori români, care au furat peste 20.000 de dolari de la cumpărători din oraşele australiene Grafton şi Coffs Harbour, vor rămâne în spatele gratiilor cel puţin până anul viitor, relatează miercuri Daily Examiner în ediţia sa online.

Margareta Dobrică, 34 de ani, Nicu Licandru, 27 de ani, şi Didina Petre, în vârstă de 33 de ani, au compărut marţi, cu ajutorul unei legături video, în faţa Tribunalului local din Grafton, fiind găsiţi vinovaţi de un total de 110 capete de acuzare, toate pornind de la faptul că românii clonau cărţi de credit, pe care le foloseau ulterior pentru a lua bani din conturile păgubiţilor.

Instanţa a încercat să le aducă la cunoştinţă celor trei toate infracţiunile de care se făceau vinovaţi, prin intermediul unui translator, însă din cauza dificultăţilor întâmpinate în timpul procesului de traducere, magistratul Kim Pogson şi-a citit rezumatul şi sentinţele şi a cerut ca infracţiunile să fie comunicate inculpaţilor mai târziu.

Pedeapsa maximă pentru unele dintre infracţiunile comise de cei trei este de 15 ani de închisoare, a precizat Pogson, adăugând însă că pedeapsa maximă ce poate fi dictată împotriva românilor de tribunalele locale este de doi ani de închisoare. De asemenea, el a afirmat că inculpaţii au dreptul la o reducere a pedepsei pentru că au pledat vinovat cu prima ocazie.

În orice caz, cei trei români vor rămâne sigur în închisoare până anul viitor, Licandru cel puţin până la 19 august 2010, Dobrică până la 21 august 2010, iar Petre până în 29 martie 2010, scrie Agerpres.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
image
image