300 de milioane de euro pentru metroul din Drumul Taberei

Ultima actualizare:

"În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu preşedintele BEI şi vicepreşedintele băncii am obţinut acordul pentru o finanţare de 300 de milioane de euro pentru tronsonul de metrou Drumul Taberei - Universitate, împrumut care era deja vechi de doi ani de zile, însă România nu dăduse nici un răspuns la acceptul BEI de a finanţa acest tronson, iar ţara noastră avea termen până la 22 noiembrie să răspundă băncii", a spus ministrul Transporturilor.

Acesta a precizat că reprezentanţii băncii şi-au arătat disponibilitatea de a mări această sumă până la 500 sau chiar 700 milioane euro, cu condiţia ca partea română să aibă capacitatea de a cheltui aceste sume.

Regia a anunţat recent că va organiza, începând cu data de 15 octombrie, licitaţii pentru realizarea lucrărilor de structură la tronsonul Drumul Taberei - Universitate. Astfel, Metrorex va aloca 808,69 milioane de lei pentru lucrări de structură pe loturile 1 (Râul Doamnei - Parc Drumul Taberei) şi lotul 2 (Parc Drumul Taberei - Academia Militară), lucrările urmând să se finalizeze la 12 luni de la data adjudecării contractului.

Pentru lucrările de structură dintre Academia Militară şi Operă, Metrorex alocă 263,40 milioane de lei, iar lucrările se vor finaliza la 18 luni de la adjudecare. Licitaţia va demara tot pe 15 octombrie.

De asemenea, Metrorex va mai aloca 269,16 milioane de lei  pentru lucrări de structură la staţiile de metrou din zona Valea Ialomiţei (Drumul Taberei). Sumele de mai sus sunt estimative şi nu conţin TVA.

Tronsonul Drumul Taberei - Universitate va avea opt staţii (Brâncuşi, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară şi Eroilor) şi o lungime de peste şase kilometri, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Potrivit oficialilor de la Ministerul Transporturilor, companiile care vor depune oferte vor trebui să facă dovada unei cifre de afaceri considerabile şi unei experienţe în derularea unor astfel de proiecte.

Transportul subteran din Bucureşti va împlini 30 de ani în noiembrie 2009, primele staţii ale metroului fiind inaugurate pe 16 noiembrie 1979.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net